8 definiții pentru spoitor (obiect)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul1 (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoi + suf. -tor. modificată

spoitor, ~oare [At: (a. 1705) IORGA, S. D. 362 / P: spo-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: spoi + -tor] 1 smf Persoană care se ocupă cu cositoritul vaselor. 2 smf Țigan care se ocupă cu cositoritul vaselor. 3 smf (Pgn) Țigan. 4 sm (Rar) Zugrav. 5 snf (Trs; Olt) Bidinea. 6 snf (Reg; îs) ~ mic Pensulă. 7 sm (Bot; reg; lpl) Pejmă (Amberboa moschata).

SPOITÓR, -OÁRE, spoitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul1 (vaselor de bucătărie). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoi + suf. -tor.

SPOITÓR2, spoitoare, s. n. (Transilv.) Bidinea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spoitór2 (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoáre

spoitór (bidinea) s. n. (sil. spo-i-), pl. spoitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPOITÓR s. v. bidinea, zugrav.

Intrare: spoitor (obiect)
spoitor2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: spo-i-tor
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spoitor
  • spoitorul
  • spoitoru‑
plural
  • spoitoare
  • spoitoarele
genitiv-dativ singular
  • spoitor
  • spoitorului
plural
  • spoitoare
  • spoitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

spoitor (obiect)

etimologie:

  • Spoi + sufix -tor.
    surse: DEX '98