SOPRAN, -Ă, (1) s. n., (2) soprani, -e, s. m. și f., (3) adj. invar. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1). 3. Adj. invar. (Despre instrumente de suflat) Al cărui registru corespunde vocii de sopran (2). Saxofon sopran. [Var.: soprano s. n.] – Din fr., it. soprano.

sopran [At: I. GOLESCU, C. / V: ~o / Pl: ~i, ~e / E: it, fr soprano] 1 sn (Șîf soprano) Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii de voci omenești întâlnită de obicei la femei și copii. 2 sn (Nob; îlv) În ~ Cu voce de sopran (1). 3 smf Persoană cu voce de sopran (1). 4 smf (Pex) Instrument de suflat a cărui sursă corespunde vocii de sopran (1).

SOPRAN, -Ă, soprani, -e, subst. 1. S. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). 2. S. m. și f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1); p. ext. instrument de suflat cu sunet asemănător vocii de sopran. [Var.: soprano s. n.] – Din fr., it. soprano.

SOPRAN¹ s. n. Cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil). ◊ Loc. adv. (Neobișnuit) În sopran = cu voce de sopran. Vor cînta-n sopran și-n alt Graurii cîmpiei. COȘBUC, P. I 301. – Variantă: soprano s. n.

SOPRAN, -Ă s.n. Vocea cea mai înaltă dintre cele cinci categorii de voci omenești, care se întîlnește la femei și la băieții mici. // s.m. și f. Cîntăreț sau cîntăreață care are o astfel de voce; (p. ext.) instrument de suflat care corespunde acestei voci. [Var. soprano s.n. / < fr., it. soprano].

SOPRAN, -Ă I. s. n. cea mai înaltă dintre cele cinci categorii de voci omenești (la femei și la copii). II. s. m. f. cântăreț, cântăreață cu vocea în registrul cel mai acut; (p. ext.; s. n.) instrument muzical de suflat, al cărui registru corespunde acestei voci. (< fr., it. soprano)

SOPRAN ~e n. 1) Voce de femeie sau de copil cu cel mai înalt registru. 2) Instrument muzical cu registrul corespunzător acestei voci. [Sil. so-pran] /<it., fr. soprano

soprano sn vz sopran

SOPRANO s. n. v. sopran¹.

SOPRANO s.n. v. sopran.

soprano n. vocea cea mai acută. ║ m. cântăreț cu această voce.

sopran³ (voce) (desp. so-pran) s. n.

sopran³ (voce) (so-pran) s. n.

sopran (voce) s. n. (sil. -pran)

sopran(ă) (› it. sopra), vocea care cântă deasupra celorlalte voci, după cum o indică termenul italian, fiind cea mai acută: 1. Voce (1) feminină, cu ambitus (1) între do₁ și do₃ (unele voci pot ajunge până la fa₃, fa diez₃ și chiar până la la₃). Această voce se clasifică după diferențe ale timbrului* și posibilitățile tehnice vocale individuale în: s. dramatică (spinto), s. lirică și s. de coloratură (există și categorii intermediare ca s. lirico-dramatică sau s. lirică și de coloratură). 2. Voce de copil, cu diapazonul (4) între do₁ și sol₂. 3. Voce (2) întâia într-o structură armonic-polif. (în partida* de cor sau instr.) care s-a „suprapus” vocii inițial superioare, cea de alto*. În muzica veche, notarea vocii de s. se făcea în cheia* do pe linia întâi a portativului*, care se numea și cheie de s. 4. Instr. muzical al cărui ambitus corespunde vocii de s. (1) (ex. fl. drept*-s.ș sax s.) Notația prescurtată a termenului, în partituri, se face prin majuscula S.