sonorizare sf [At: TEODOREANU, M. III, 247 / Pl: ~zări / E: sonoriza] 1-2 Impunere a unui caracter sonor (1-2). 3-4 Calitatea de a fi sonor (3-4). 5 Operație de amplificare și distribuire a semnalelor sonore în vederea repartizării unui program sonor într-un spațiu oarecare cu ajutorul sistemelor electro-acustice. 6 Operație complexă de producere pe o peliculă cinematografică sau pe o casetă video a coloanei care cuprinde programul sonor al unui film Si: montaj. 7 (Spc) Parte sonoră a unui film Si: banda-sunet. 8 (Lin) Transformare a unei consoane surde în sonora corespunzătoare.

SONORIZARE s.f. Acțiunea de a (se) sonoriza și rezultatul ei; (spec.) partea sonoră a unui film. [< sonoriza].

montaj-sonorizare s. n. (cinem.) Faza de montare a imaginilor și de combinare a imaginilor și sunetului în realizarea unui film ◊ „La Casa de filme 2 se află în faza de montaj-sonorizare pelicula «Filip cel Bun».” I.B. 26 VII 74 p. 2. ◊ „Filmul se află în fază de montaj-sonorizare.” R.l. 8 II 78 p. 5 (din montaj + sonorizare)

sonorizare s. f., g.-d. art. sonorizării; pl. sonorizări

sonorizare s. f., g.-d. art. sonorizării; pl. sonorizări

sonorizare s. f., g.-d. art. sonorizării; pl. sonorizări

SONORIZARE s. f. (< sonoriza < fr. sonoriser): transformare a unei consoane surde în consoană sonoră corespunzătoare.