SLUJIRE s. f. (Rar). Faptul de a sluji. – V. sluji.

slujire sf [At: CARTE TREB. I, 30/23 / Pl: ~ri / E: sluji] 1 Muncă în gospodăria sau în familia cuiva, fiind răsplătită în bani sau în natură Si. (rar) slugăreală (1), slugărire (1), slugărit¹ (1), slujit¹ (1) 2-3 (Pgn) Slugăreală (2-3). 4 Îndeplinire a anumitor însărcinări, îndatoriri, funcții etc. în folosul cuiva sau a ceva Si: servire, slujit¹ (4). 5 (Pex) Muncă într-un serviciu. 6 (Spc) Activare într-o funcție publică. 7 Îndeplinire a serviciului militar Si: slujit¹ (7). 8 Depunere de efort pentru a ajuta în vederea realizării unui scop, unei cerințe etc. Si: servire, slujit¹ (8). 9 Sprijinire cu devotament (a cuiva sau a ceva) Si: slujit¹ (9). 10 (Fig) Funcționare a ceva (rar, a cuiva) pentru realizarea unui scop propus Si: slujit¹ (10). 11 (Fig; d. oameni) Folosirea a cuiva sau a ceva pentru atingerea unui scop Si: slujit¹ (11). 12 (Bis; înv) Supunere în fața divinității. 13 (Bis; înv; pex) Închinare. 14 Slujbă (15).

SLUJIRE, slujiri, s. f. (Rar) Faptul de a sluji. – V. sluji.

SLUJIRE s. f. (Rar) Faptul de a sluji.

slujire (rar) s. f., g.-d. art. slujirii

slujire (rar) s. f., g.-d. art. slujirii

slujire s. f., g.-d. art. slujirii; pl. slujiri

SLUJIRE s. 1. servire, servit, slujit. (~ patriei.) 2. v. oficiere.

SLUJIRE s. 1. servire, servit, slujit. (~ patriei.) 2. (BIS.) celebrare, oficiere, săvîrșire, slujit, (înv.) serbare. (~ liturghiei.)