13 definiții pentru sire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÍRE s. m. voc. Titlu cu care cineva se adresează unui rege sau împărat. – Din fr. sire.

SÍRE s. m. Titlu cu care cineva se adresează unui cap încoronat (rege sau împărat). – Din fr. sire.

SÍRE s. m. (Folosit numai la vocativ) Titlu cu care cineva se adresează unui cap încoronat (rege sau împărat). V. majestate. Ce-i lipsește lui Leșcinski? îl întrebă regele sved. – Sire, e prea june. NEGRUZZI, S. I 178.

SÍRE s.m. Titlu cu care se adresează cineva împăraților și regilor. [< fr. sire].

SÍRE s. m. titlu cu care cineva se adresează împăraților și regilor. (< fr. sire)

SÍRE m. (cuvânt de adresare către un suveran) Maiestate. /<fr. sire

sire m. titlu dat regilor și împăraților (= fr. sire).

*sire m. (fr. sire, lat. pop. *seior, d. nom. cl. senior. V. senior). Vorbă la voc. pin care te adresezi regilor și împăraților.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SÍRE s. maiestate. (La mulți ani, ~!)

SIRE s. maiestate. (Ia seama, ~!)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SIRE, JE N’AVAIS PAS BESOIN DE CETTE HYPOTHÈSE (fr.) sire, n-aveam nevoie de această ipoteză – Răspunsul lui Laplace la întrebarea lui Napoleon de ce n-a amintit de Dumnezeu în lucrarea sa „Mécanique céleste”.

Intrare: sire
substantiv masculin (M45)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sire
  • sirele
plural
genitiv-dativ singular
  • sire
  • sirelui
plural
vocativ singular
plural