singura vr [At: PSALT. 208 / V: ~ri / Pzi: ~rez / E: singur] (Înv) A se însingura.

singuri v vz singura

2) síngur (mă), -á v. refl. (după vsl. usobiti sen, a se osebi, a se izola). L. V. Mă duc în singurătate, mă izolez. – Și îns-.

singur În unele părți din nordul țării, singur apare cu înțelesul de „dumneata”, vezi de exemplu S. Dumistrăcel, „Limba romînă”, 1961, p. 239-240 : sîngur nu vii cu noi ? (din raionul Dorohoi). Este fără îndoială un calc după magh. maga, care înseamnă și „însuși”, „singur”, și „dumneavoastră”. Vezi de altfel și gr. αὐτός, lat. ipse, care înseamnă și „însuși” și „stăpîn” (în graiul sclavilor).

singura, singurez, vb. I refl. (înv.) a se însingura.