sima s [At: LTR² / E: fr sima] Înveliș intern al pământului alcătuit în special din compuși ai siliciului și ai magneziului.

SIMA s.f. Parte a globului pămîntesc în care predomină roci bogate în siliciu și magneziu. [< fr. sima < si(liciu) + ma(gneziu)].

SIMA s. f. zonă a globului terestru, între nife și sial, cu roci bogate în siliciu și magneziu. (< fr. sima)

sima s. f., g.-d. art. simei

sima s. f., g.-d. art. simei

sima s. f., g.-d. art. simei

SÍMA (< fr.; {a} si[licium] + ma[gnésium]) subst. Înveliș al Pământului, aflat sub sial, alcătuit în special din compuși ai siliciului și ai magneziului (bazalte, diorite, gabrouri) și care se întinde atât în domeniul continental (unde are 15-17 km grosime), cât și în cel oceanic (cu grosimi de 6-10 km).

SIMA, Horia (1907-1993, n. Mândra, jud. Făgăraș), om politic român. Membru al mișcării legionare (din 1927) și comandant al acesteia (din sept. 1940). Vicepreședinte al guvernului (sept. 1940-ian. 1941). Urmărind să preia întreaga putere, S. declanșează rebeliunea legionară (ian. 1941); s-a refugiat în Germania. După lovitura de stat de la 23 aug. 1944, S. împreună cu alți legionari, sprijinit de autoritățile germane, formează, la Viena, așa-numitul „guvern național român, în exil”.

SIMA, Ion (1898-1985, n. Pericei, jud. Sălaj), pictor român. Portrete, peisaje și naturi moarte, evidențiind remarcabile calități de colorist și sensibilitate lirică („Flori roșii”, „Colț de atelier”).

SIMA QIAN (SSU-MA CH’IEN) (145 sau 135 î. Hr.-?), istoric chinez din timpul dinastiei Han de Apus. (206 î. Hr.-25 d. Hr.), pionier al istoriografiei chineze. Cartea sa, „Însemnările istoricului”, se referă la peste 3.000 de ani de istorie, începând cu Împăratul Galben (legendar), până în epoca împăratului Han Wu (140-86 î. Hr.). Lucrarea este interesantă, de asemenea, pentru calitățile sale literare și pentru biografiile cuprinse.

SIMA s. (GEOL.) pirosferă.

SIMA s. (GEOL.) pirosferă.