silvestru, ~ă a [At: PROT. – POP. N. D. / Pl: ~eștri, ~re / E: lat silvester, ~tris] (Liv) 1 Păduros. 2-3 Care este specific regiunilor cu păduri sau locuitorilor acestora.

SILVESTRU, -Ă adj. (Rar) De pădure. [< fr. sylvestre, lat. silvester].

SILVESTRU, -Ă adj. de pădure. (< fr. sylvestre, lat. silvester)

*silvéstru, -ă adj. (lat. silvester). Pădureț.

silvestru (livr.) adj. m., pl. silveștri; f. silvestră, pl. silvestre

silvestru (livr.) adj. m., pl. silveștri; f. silvestră, pl. silvestre

silvestru adj. m., pl. silveștri; f. sg. silvestră, pl. silvestre

SILVESTRU adj. v. împădurit, păduros.

silvestru adj. v. ÎMPĂDURIT. PĂDUROS.

SILVESTRU, numele a doi papi și a doi antipapi. Mai important: S. II (Gerbert d’Aurillac) (999-1003), cel dintâi papă francez. Filozof și matematician, unul dintre marii învățați ai timpului.

SILVESTRU, Valentin (1924-1996, n. București), publicist și critic român de teatru („Caligrafii pe cortină”). Schițe umoristice („Tufă de Veneția”). Memorialistică.

Pinus sylvestris L., « Pin silvestru ». Specie care înflorește primăvara. Flori unisexuat-monoice, cele femele roșietice, în amenți solitari sau 3 terminal, pe ramuri, cele mascule galbene, în amenți ovați grupați în verticile. la baza lujerilor tineri. Conuri ovoide, cîte 2-3 sau solitare, pînă la 7 cm lungime, ovoide, pendule, scurt-pedunculate, opace, cenușii apoi, la maturitate, brunii. Aripa semințelor de cîteva ori mai mare decît sămînța cenușie-închis. Frunze verzi-cenușii, glauce, răsucite, 3-6 cm lungime, dispuse cîte 2 pe ramuri scurte, aciculare, lipsite de flexibilitate. Arbore, cca 45 na înălțime, tulpină cilindrică, dreaptă, cu ramuri verticilate, aranjate orizontal de la vîrf. Scoarță brun-roșcată, adînc-fisurată. Coroană piramidală, lujeri maro-închis-cenușii, muguri ovoid-ascuțiți, mai mult sau mai puțin rășinoși, cenușii.