SÍGĂ s. f. Mineral alb sau roșu care se găsește în natură sub formă de bolovani sau de nisip și care se folosește la zugrăveli și în tăbăcărie. – Din sb. siga.

SÍGĂ s. f. Mineral alb sau roșu care se găsește în natură sub formă de bolovani sau de nisip și care se folosește la zugrăveli și în tăbăcărie. – Din scr. siga.

SÍGĂ s. f. Mineral alb sau roșu care se găsește în natură sub formă de bolovani sau de nisip și care se folosește la zugrăveli și în tăbăcărie. Maluri de sigă sparte de puhoaie. VLAHUȚĂ, la TDRG. Afară de sarea ce se află în munții Vrancei... se mai scoate din munți varul și siga. I. IONESCU, P. 39.

SÍGĂ f. Mineral moale, de culoare roșiatică sau albă, întrebuințat de zugravi și tăbăcari. /<sb. siga

sigă f. substanță roșiatică ce se întrebuințează spre a trage brâie la ferestrele bordeielor, a vărui pereții cuptoarelor țărănești, etc. [Serb. SIGA, stalactită].

sígă f. fără pl. (sîrb. siga). Vest. Suc. Un fel de peatră galbenă care e un tuf calcaros rezultat din disolvarea parțială și apoĭ reconsolidarea pe loc a calcaruluĭ supt acțiunea apeĭ. E astringentă, și de aceĭa poporul o întrebuințează ca medicament contra diareiĭ. Se întrebuințează și la frecat peile și ca văpsea p. părețĭ.

sígă s. f., g.-d. art. sígii

sígă s. f., g.-d. art. sígii

sígă s. f. – Mineral alb sau roșu folosit la zugrăveli. Sb. siga (Tiktin).