sică sf [At: BRANZDA, FL. 413 / Pl: sici / E: ns cf osică²] Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde-închis dispuse în rozete și cu flori mici albăstrui sau roșietice Si: (reg) garofiță-de-mare, limba-boului, limba peștelui, marchedon (Statice gmelini).

SICĂ, sici, s. f. Plantă cu frunze de un verde-închis, cu flori albăstrui sau roșietice (Statice Gmelini). Sica... se găsește prin fînețe. Face flori roșietice. ȘEZ. XV 122.

SICĂ ~ci f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari, dispuse în rozete, cu flori violete, grupate în spiculețe, răspândită în deșerturi și pe litoral. /Orig. nec.

LIMBĂ (pl. -bi) sf. 1 🫀 Partea musculară mobilă din gura omului și a multor animale, organul principal al gustului, care contribue încă la producerea graiului, la mestecarea și înghițirea alimentelor (🖼 2886): a i se usca limba de sete; a scoate limba; a aștepta, a alerga, a umbla după ceva cu limba scoasă, cu limba de un cot, a aștepta, a căuta să capete un lucru de care cineva are mare nevoie: cîți sînt cu averi mari cari aleargă după pensie cu limba scoasă (ALECS.) ¶ 2 🍽 Limba animalelor considerată ca aliment: ~ de vițel, de bou, de porc; ~ fiartă, afumată ¶ 3 Limba considerată numai ca organ al vorbirii: a prinde (la) limbă, a deveni vorbăreț; Ⓕ; a-și ținea limba în gură; a-și pune frîu limbii, a se feri de a vorbi (ceea ce nu trebue, mai mult decît trebue); a fi slobod la ~, a avea ~ lungă, a vorbi prea mult, a spune ceea ce nu trebue; de aci, LIMBĂ-LUNGĂ, om prea vorbăreț (PAMF.); a avea mîncărime de ~, a nu putea tăcea din gură, a avea chef să tot vorbească: avea, biet, mîncărime de ~, dară îi era frică ... să dea pe față taina (ISP.); parcă-l trage cineva de ~, parcă-l silește cineva să vorbească; a-și mușca limba, a se căi de a fi vorbit. de a fi spus ceea ce nu trebuia; a i se deslega limba, a începe să vorbească după multă tăcere; îmi vine, îmi umblă, îmi stă pe ~, nu-mi pot aduce aminteimediat de acest lucru, de acest cuvînt, de acest nume, cu toate că-l știu bine: ajutați-mi a spune, că nu-mi aduc aminte, dar îmi umblă prin ~ (ȚICH.); (P): limba taie mai mult decît sabia; – limba oase n’are și oase sfarmă; – limba îndulcește, limba amărăște, o vorbă poate face și bine și rău; – toată pasărea pe limba ei piere, de multe ori omul dă de necazuri pentru că nu știe să tacă cînd trebue; 👉 BOU 12 ¶ 4 Cu ~ de moarte, cu ultima voință exprimată, pe patul morții: un om, la moartea lui, de-și va lăsa, cu ~ de moarte, mult puțin ce va avea (PRV.-MB.); ea lăsase cu ~ de moarte să-i facă coșciugul din scîndurile clavirului (I.-GH.) ¶ 5 📖 Totalitatea cuvintelor, formelor și construcțiunilor întrebuințate de o colectivitate de oameni pentru a-și exprima gîndirea prin graiu sau prin scris: limba latină, română, franceză; ~ străină, literară, populară; ~ maternă, învățată în copilărie, vorbită acasă cu părinții; ~ moartă, care nu se mai vorbește (greaca, latina, ebraica, sanscrita, etc.); ~ vie, care se vorbește încă ¶ 6 ⊕ Graiu convențional: limba muților, hoților ¶ 7 🎖️ ‡ Informațiune cu privire la mișcările, la starea, la poziția dușmanilor; a prinde ~, a afla prin spioni: m’apropiu de lagărul leșesc, ca să prind ~ și să aflu ceva (ALECS); prinzînd ~ despre starea lagărului lui Mateiaș (ISP.) ¶ 8 ‡ Popor (în spec. păgîn, sau considerat ca atare): oștile protivnicilor se alcătuiau din toate limbile păgîne din răsărit (ISP.); ~ rea (BRL.), neam rău ¶ 9 Ori-ce are o analogie sau o asemănare cu o limbă: limbi de foc; limba clopotului: ușile se izbeau, clămpînd ca o ~ de clopot ce nu atinge arama (D.-ZAMF.); limba meliței, cumpenei, briceagului, etc.; 👉 LOPĂȚICĂ 4; pe creasta casei... scîrție, la fite-ce bătaie de vînt, două limbi de tinichea (DLVR.) ¶ 10 Fășie lungă și îngustă: ~ de pămînt; ~ de mal; ~ de pădure: portul cel vechiu se află la marginea limbii de pămînt ce înaintează în mare (BOL.); oraș însemnat al Bulgariei, împins în Dunăre pe o ~ de mal (VLAH.); flămînd și trudit străbătea o ~ de pădure (VLAH.); ia, cît cole... un deal și-o vale și-o ~ de pădure (GN.); dincoace despre noi se include cu o ~ de mare, care iese din marea Albă (M.-COST.) ¶ 11 🌿 LIMBA-APEI = BROSCARIȚĂ; LIMBA-BĂLȚILOR = LIMBARIȚĂ; LIMBA-BOULUI¹, plantă acoperită cu peri aspri și țeposi, cu frumoase flori mari, albastre (Anchusa italica); LIMBA-BOULUI² – MIRUȚĂ; LIMBA-BOULUI³ = SICĂ; LIMBA-BROAȘTEI¹ = LIMBARIȚĂ; LIMBA-BROASTEI² = IARBA-BROAȘTELOR; LIMBA-CÎNELUI = ARĂRIEL; LIMBA-CERBULUI = NĂVALNIC¹; LIMBA-CUCULUI 👉 CUC 6; LIMBA-MĂRII, mică plantă cu flori albe, trandafirii, purpurii sau violete, originară din Europa meridională, cultivată adesea ca plantă decorativă; numită și „limbușoară” (Iberis umbellata) (🖼 2887); LIMBA-MIELULUI, plantă acoperită cu peri aspri, cu flori frumoase albastre, rar albe, întrebuințate în medicină pentru proprietățile lor sudorifice și pectorale; numită și „atrățel”, „otrățel” sau „boranță” (Borrago officinalis) (🖼 2888); LIMBA-OII¹, plantă cu flori purpurii dispuse în capitol; numită și „pălămidă” (Cirsium canum); LIMBA-OII² = PĂTLAGINĂ; LIMBA-PEȘTELUI¹, plantă cu frunzele de un verde-albăstruiu; face flori violete cu un caliciu alb-albăstruiu (Statica limonium) (🖼 2889); LIMBA-PEȘTELUI² = SICĂ; LIMBA-ȘARPELUI, plantă cu o frunză mică ovală, care îmbrățișază tulipina (Ophioglossum vulgatum) (🖼 2890); LIMBA-VACII, LIMBA-VECINEI (BD.-DEL.) = NĂVALNIC¹; LIMBA-VRĂBIEI, mică plantă, cu flori verzui mititele, al cărei fruct e cu o nuculă cu o singură sămînță (Thymelaea passerina) (🖼 2891) ¶ 12 🐟 = CAMBULĂ; – LIMBĂ-DE-MARE, pește de mare, foarte turtit, de felul cambulei; numit și „glosă” sau „șoarece-de-mare” (Solea impar) (🖼 2892)[lat. lĭngua].

sică s. f., g.-d. art. sicii; pl. sici

sică s. f., g.-d. art. sicii; pl. sici

sică s. f., g.-d. art. sicii; pl. sici

sică s. f. – Plantă (Statice Gmelini). Origine necunoscută.

SÍCĂ s. f. Denumire dată plantelor erbacee perene din genurile Statice (= Goniolimon) și Limonium, familia plumbaginacee, cu tulpini ramificate, frunze mari, dispuse în rozete, flori mici, în spiculețe, și fructe capsule; sunt răspândite prin stepe, deșerturi și pe litoral.

SICĂ s. (BOT.; Statice gmelini) (reg.) marchedon, garofiță-de-mare, limba-boului, limba-peștelui.

SICĂ s. (BOT.; Statice gmelini) (reg.) marchedon, garofiță-de-mare, limba-boului, limba-peștelui.