10 definiții pentru sforțare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFORȚÁRE, sforțări, s. f. Acțiunea de a se sforța și rezultatul ei; opintire, efort, strădanie. – V. sforța.

SFORȚÁRE, sforțări, s. f. Acțiunea de a se sforța și rezultatul ei; opintire, efort, strădanie. – V. sforța.

sforțare sf [At: CONTA, O. F. 403 / Pl: ări / E: sforța] 1 Efort fizic deosebit Si: forțare, (pop) icneală, opinteală, opintire, (înv) silire (2). 2 Efort intelectual, moral, material, insistență în realizarea unui scop2 Si: caznă, chin, forțare, strădanie , străduință. 3 Impunere personală a unei anumite atitudini, ținute etc. Si: caznă, chin, forțare, strădanie , străduință. 4 (Rar) Atac2 (1).

SFORȚÁRE, sforțări, s. f. Faptul de a se sforța; opintire, efort. Obosit de sforțarea ce făcuse, s-a oprit. SADOVEANU, N. F. 146. În curînd conteniră și noii sosiți, împreună cu lăutarii, osteniți de sforțări. REBREANU, I. 33. Bătrînul făcu o sforțare extremă, ridicîndu-și tremurător cealaltă mînă. BART, E. 351.

SFORȚÁRE s.f. Acțiunea de a se sforța și rezultatul ei; opintire, efort. [< sforța].

*sforțáre f., pl. ărĭ. Silință, opintire: cu toate sforfările, n’a reușit. Barb. Efort.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sforțáre s. f., g.-d. art. sforțắrii; pl. sforțắri

sforțáre s. f., g.-d. art. sforțării; pl. sforțări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SFORȚÁRE s. 1. v. opinteală. 2. v. strădanie. 3. efort, încercare, osteneală, silință, strădanie, străduință. (Toate ~ările lui au fost zadarnice.) 4. v. perseverență.

SFORȚARE s. 1. icnire, opinteală, opintire, (rar) opintitură. (Cu o ultimă ~ a împins bolovanul.) 2. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 3. efort, încercare, osteneală, silință, strădanie, străduință. (Toate ~ lui au fost zadarnice.) 4. asiduitate, insistență, perseverență, rîvnă, silință, sîrguință, stăruință, strădanie, străduință, zel, (pop.) osîrdle. (~ demnă de laudă.)

Intrare: sforțare
sforțare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sforțare
  • sforțarea
plural
  • sforțări
  • sforțările
genitiv-dativ singular
  • sforțări
  • sforțării
plural
  • sforțări
  • sforțărilor
vocativ singular
plural

sforțare

  • 1. Acțiunea de a se sforța și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: efort opintire strădanie 3 exemple
    exemple
    • Obosit de sforțarea ce făcuse, s-a oprit. SADOVEANU, N. F. 146.
      surse: DLRLC
    • În curînd conteniră și noii sosiți, împreună cu lăutarii, osteniți de sforțări. REBREANU, I. 33.
      surse: DLRLC
    • Bătrînul făcu o sforțare extremă, ridicîndu-și tremurător cealaltă mînă. BART, E. 351.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi sforța
    surse: DEX '09 DEX '98 DN