sfară (ceartă)

etimologie:

O definiție

2) sfáră f., pl. inuzitat sferĭ (vsl. svara, tumult, svarŭ, luptă, bg. rus. svára, rut. čvára, ceartă. V. ciorovăĭesc). Vechĭ. Ceartă, sfadă, cĭorovoĭală.

Intrare: sfară (ceartă)
sfară (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sfa sfara
plural sfare sfarele
genitiv-dativ singular sfare sfarei
plural sfare sfarelor
vocativ singular
plural

3 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

sfáră s. f. – Ceartă, gîlceavă, altercație. Sl. svara (Tiktin). Sex. XVI, înv.

sfáră2, sfáre, s.f. (înv.) sfadă, ceartă.