14 definiții pentru sfărâmare sfărmare sfărămare sfărâmire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFĂRÂMÁRE, sfărâmări, s. f. Acțiunea de a (se) sfărâma și rezultatul ei; sfărâmat1. [Var.: sfărmáre s. f.] – V. sfărâma.

SFĂRÂMÁRE, sfărâmări, s. f. Acțiunea de a (se) sfărâma și rezultatul ei; sfărâmat1. [Var.: sfărmáre s. f.] – V. sfărâma.

sfărâmare sf [At: CORESI, EV. 239 / V: (îrg) ~rma~, (înv) ~mire, ~rămare / Pl: ~mări / E: sfărâma] 1 Prefacere (violentă) a unui obiect în bucăți, în părți (foarte) mici, distrugându-se, dărâmându-se, împrăștiindu-se etc. Si: sfărâmat1 (1), fărâmițare, zdrobire, (pop) fărâmare, zdrobeală, zdrumicare, zdrobire. 2 Distrugere, dărâmare, împrăștiere etc. a unui obiect prin prefacere (violentă) în bucăți, în părți (foarte) mici Si: sfărâmat1 (2), fărâmițare, zdrobire, (pop) fărâmare, zdrobeală, zdrumicare, zdrobire. 3 (Îvr; ccr; îf sfărmare) Sfărâmătură (1). 4 (Îvr; îf sfărâmare) Naufragiu (1). 5 (Fig) Depunere de mari eforturi pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop Si: agitare, agitație, caznă, căznire, chin, chinuire, frământare, frământat1, osteneală, silire, străduială, străduință, străduire, trudă, trudire, trudnicie, zbatere, zbucium, zbuciumare, (rar) chinuială, sfărâmat1 (5), (pop) canoneală, canonire, sfărâmare, sârguință, (înv) învăluire, năslire, nevoie, nevoință, osârdie, osârdnicie, osârduință, osârduire, sârguială, strădănuire, volnicie, (reg) verpelire, (îvr) zdrobire. 6 (Fig) Încetare (prin violență) a existenței, a producerii sau a manifestării unei senzații, unei stări, unui sentiment, unei însușiri, unei relații etc. Si: desființare, destrămare, distrugere, împrăștiere, prăpădire, risipire, spulberare, (rar) sfărâmat1 (6), (înv) sfărmăt, (pop) fărâmare, isprăvire, zdrumicare, (înv) sodomire, stropșire, zdruncinare, (îvr) topire, (grî) afanisire. 7 Lovire puternică a unei ființe sau a unei părți a corpului ei, prin care se provoacă distrugerea țesuturilor, traumatisme etc. Si: sfărâmat1 (7). 8 Deformare, prin apăsare, prin strângere etc., a unei ființe sau a unei părți a corpului ei, făcând-o să capete o formă plată și provocându-i modificarea sau încetarea funcțiilor (vitale) Si: strivire, turtire, zdrobire, (pop) zobire, (îrg) strucinătură, strucire, strucitură, (înv) strucinare, sfărâmat1 (8). 9-10 (Rar) Dărâmare (1, 5). 11 (Ccr) Dărâmătură (1). 12 (Rar) Prăbușire. 13 (Înv; îf sfărmare) Distrugere (2). 14 (Înv) Înfrângere (a dușmanului) Si: sfărâmat1 (13).

SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare.

SFĂRMÁRE s. f. v. sfărâmare.

sfărămare sf vz sfărâmare

sfărâmire sf vz sfărâmare

sfărmare sf vz sfărâmare

SFĂRĂMÁRE s. f. v. sfărîmare.

SFĂRÎMÁRE, sfărîmări, s. f. Acțiunea de a (se) sfărîma și rezultatul ei. – Variante: sfărmáre, sfărămáre s. f.

SFĂRMÁRE s. f. v. sfărîmare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắri

sfărâmáre s. f., g.-d. art. sfărâmării; pl. sfărâmări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SFĂRÂMÁRE s. 1. zdrobire, (rar) zdrobeală, (pop.) zdrumicare, zobire. (~ unui obiect de pământ.) 2. fărâmare, zdrobire, (rar) casare. (~ unui pahar cu pumnul.) 3. zdrobire, (pop.) spargere. (~ unei cepe.) 4. mărunțire. 5. fărâmițare, mărunțire. (~ unui aliment în gură.) 6. spargere, zdrobire. (~ valurilor de țărm.) 7. distrugere, nimicire, potopire, prăpădire, zdrobire, (înv. și pop.) pierdere, risipire, (pop.) zdrumicare. (~ armatei dușmane în luptă.)

SFĂRÎMARE s. 1. zdrobire, (rar) zdrobeală, (pop.) zdrumicare, zobire. (~ unui pahar de pămînt.) 2. fărîmare, zdrobire, (rar) casare. (~ unui pahar cu pumnul.) 3. zdrobire, (pop.) spargere. (~ unei cepe.) 4. mărunțire, pisare, pisat, zdrobire. (~ unui material solid.) 5. spargere, zdrobire. (~ valurilor de țărm.) 6. distrugere, nimicire, potopire, prăpădire, zdrobire, (înv. și pop.) pierdere, risipire, (pop.) zdrumicare. (~ armatei dușmane în luptă.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SFĂRÎMARE. Subst. Sfărîmare, sfărîmat, fărîmare, fărimat, fărîmițare, mărunțire, mărunțit, mărunțișare (rar), concasare, zdrumicare (pop.), zdrobire, zdrobeală, zobire (reg.), stropșire (pop. și fam.), stropșeală (pop. și fam.), pistoseală (înv. și pop.), pisare, pisat; spargere, spart; frîngere; tocare, tocat; măcinare, măcinat, măciniș; rîșnit; melițare, melițat. Frîntură; fărîmă, fărîmiță (dim.), fărîmică (pop.), fărîmătură (reg.), sfărîmătură, sfărîmă (rar), zdrumicătură (pop.), tocătură. Bucată, bucățică (dim.), bucățea, firimitură, ciob; zob. Friabilitate, fragilitate. Sfărîmător; berbec; fărîmător; concasor; moară; morișcă, rîșniță, rișnicioară (dim.); meliță; zdrobitor; pisălog, pilug (reg.). Adj. Sfărîmat, fărîmat (pop.), făcut fărîmițe (bucățele), fărîmițat, zdrobit, frînt, zdrumicat (pop.), zobit (reg.), stropșit (pop.), strivit; pisat; spart; frînt; tocat; măcinat; melițat. Fragil, casabil, casant, sfărîmicios, friabil (rar). Vb. A sfărîma, a fărîma (pop.), a fărîmița, a face fărîmițe, a fărîma mărunt, a (se) face (mici, mii) fărîme, a mărunți, a mârunțișa (rar), a concasa, a zdrobi, a (se) zobi (reg.), a face zob, a zdrumica (pop.), a zdroși (pop.), a stropși (pop.), a pistoși (înv. și pop.), a pisa, a pisăgi; a sparge; a frînge; a toca; la măcina, a urlui, a rîșni; a melița. V. bucată, ciopîrțire, distrugere, micime, separare.

Intrare: sfărâmare
sfărâmare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfărâmare
  • sfărâmarea
plural
  • sfărâmări
  • sfărâmările
genitiv-dativ singular
  • sfărâmări
  • sfărâmării
plural
  • sfărâmări
  • sfărâmărilor
vocativ singular
plural
sfărmare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfărmare
  • sfărmarea
plural
  • sfărmări
  • sfărmările
genitiv-dativ singular
  • sfărmări
  • sfărmării
plural
  • sfărmări
  • sfărmărilor
vocativ singular
plural
sfărămare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfărămare
  • sfărămarea
plural
  • sfărămări
  • sfărămările
genitiv-dativ singular
  • sfărămări
  • sfărămării
plural
  • sfărămări
  • sfărămărilor
vocativ singular
plural
sfărâmire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

sfărâmare sfărmare sfărămare sfărâmire

etimologie:

  • vezi sfărâma
    surse: DEX '98 DEX '09