SFÂRTECÁT, -Ă, sfârtecați, -te, adj. Rupt, sfâșiat (în bucăți). [Var.: sfârticát, -ă adj.] – V. sfârteca.

SFÂRTECÁT, -Ă adj. v. sfârticat.

SFÂRTICÁT, -Ă adj. v. sfârtecat.

SFÂRTICÁT, -Ă, sfârticați, -te, adj. Rupt, sfâșiat (în bucăți). [Var.: sfârtecát, -ă adj.] – V. sfârtica.

SFÎRTECÁT, -Ă adj. v. sfîrticat.

SFÎRTICÁT, -Ă, sfîrticați, -te, adj. Sfîșiat (în bucăți). În trei luni de zile, cît fusese oprit de medici să vorbească fiindcă avea plămînul drept sfîrticat de o schije de obuz, îndrăgise tăcerea. REBREANU, P. S. 110. Țesutul sfîrticat al trupului, ca și al sufletului, crescuse zgîrci nesimțitor în locul cărnii vii de odinioară. POPA, V. 341. ◊ Fig. Era o zdreanță dintr-o veche moșie, sfîrticată, prinsă în pămînturile vecine. DAN, U. 4. – Variantă: sfîrtecát, -ă (CAMILAR, N. I 148) adj.

SFÂRTECÁT adj. 1. sfâșiat, (înv. și reg.) mursecat. (Om ~ de lupi.) 2. sfâșiat, (înv. și reg.) spârcuit. (~ de săbii.)

SFÎRTECAT adj. 1. sfîșiat, (înv. și reg.) mursecat. (Om ~ de lupi.) 2. sfîșiat, (înv. și reg.) spîrcuit. (~ de săbii.)

sfârtecát, -ă, sfârtecați, -te, (sfârticat), adj. – Rupt, jerpelit: „Măi golan, măi sfârticat...” (Papahagi, 1925: 346). – Din sfârteca (MDA).