selenaut sm [At: SCÂNTEIA, 1969, m. 8134 / Pl: ~uți / E: Selene, pad „astronaut”, „cosmonaut”] Astronaut care explorează suprafața lunii Si: (rar) selenit² (2).

SELENAUT s.m. Astronaut care călătorește spre Lună, care explorează Luna; lunaut. [Pron. -na-ut. / cf. gr. selene – Lună, nautes – corăbier].

SELENAUT s. m. astronaut care călătorește spre Lună; lunaut; selenit² (II). (< selen- + -naut)

selenaut s. m. (astr.) Astronaut care călătorește spre/pe Lună ◊ „Așa arată costumul în care cei doi selenauți Armstrong și Aldrin vor păși pe Lună.” Sc. 19 VII 69 p. 8. ◊ „A fost urmărit cu emoție mesajul transmis selenauților de către președintele Nixon.” Sc. 22 VII 69 p. 6. ◊ „Primii selenauți nu au reușit să viziteze nici măcar un hectar din suprafața Lunii.” Sc. 26 VII 69 p. 6; v. și Cont. 25 VII 69 p. 10; v. și micrometeorit, telebasculă (din gr. sele[ne] + -naut, după tipul cosmonaut; FC I 156, 284, V. Guțu Romalo C.G. 233, Al. Graur în R.lit. 30 și 35/69; DN3, DEX-S)

SELENAUT ~ți m. Asronaut care explorează Luna. /Selene n. pr. + naut

selenaut s. m., pl. selenauți