7 definiții pentru selenaut
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SELENAUT, selenauți, s. m. Astronaut care călătorește spre Lună (I 1), care explorează Luna (I 1). – Selene (n. pr.) + [cosmo]naut.
SELENAUT, selenauți, s. m. Astronaut care călătorește spre Lună (I 1), care explorează Luna (I 1). – Selene (n. pr.) + [cosmo]naut.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
selenaut sm [At: SCÂNTEIA, 1969, m. 8134 / Pl: ~uți / E: Selene, pad „astronaut”, „cosmonaut”] Astronaut care explorează suprafața lunii Si: (rar) selenit2 (2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SELENAUT s.m. Astronaut care călătorește spre Lună, care explorează Luna; lunaut. [Pron. -na-ut. / cf. gr. selene – Lună, nautes – corăbier].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SELENAUT s. m. astronaut care călătorește spre Lună; lunaut; selenit2 (II). (< selen- + -naut)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
selenaut s. m. (astr.) Astronaut care călătorește spre/pe Lună ◊ „Așa arată costumul în care cei doi selenauți Armstrong și Aldrin vor păși pe Lună.” Sc. 19 VII 69 p. 8. ◊ „A fost urmărit cu emoție mesajul transmis selenauților de către președintele Nixon.” Sc. 22 VII 69 p. 6. ◊ „Primii selenauți nu au reușit să viziteze nici măcar un hectar din suprafața Lunii.” Sc. 26 VII 69 p. 6; v. și Cont. 25 VII 69 p. 10; v. și micrometeorit, telebasculă (din gr. sele[ne] + -naut, după tipul cosmonaut; FC I 156, 284, V. Guțu Romalo C.G. 233, Al. Graur în R.lit. 30 și 35/69; DN3, DEX-S)
- sursa: DCR2 (1997)
- furnizată de Editura Logos
- adăugată de raduborza
- acțiuni
SELENAUT ~ți m. Asronaut care explorează Luna. /Selene n. pr. + naut
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
selenaut s. m., pl. selenauți
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv masculin (M3) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
selenaut, selenauțisubstantiv masculin
etimologie:
- Selene + [cosmo]naut DEX '09 DEX '98 MDN '00