secționare sf [At: LTR² / P: ~ți-o~ / Pl: ~nări / E: secționa] 1 Divizare în mai multe secțiuni (14) Si: tăiere, fracționare. 2-4 Secțiune² (1, 7-8).

SECȚIONARE, secționări, s. f. Acțiunea de a secționa.

SECȚIONARE s.f. Acțiunea de a secționa și rezultatul ei. [Pron. -ți-o-. / < secționa].

secționare (desp. -ți-o-) s. f., g.-d. art. secționării; pl. secționări

secționare (-ți-o-) s. f., g.-d. art. secționării; pl. secționări

secționare s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. secționării; pl. secționări

SECȚIONARE s. 1. v. împărțire. 2. secțiune, tăiere. (~ unui tendon.)

SECȚIONARE s. 1. dividere, divizare, diviziune, fracționare, fragmentare, îmbucătățire, împărțire, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.) 2. secțiune, tăiere. (~ unui tendon.)

SECȚIONÁRE (< secționa) s. f. 1. Operație de tăiere în bucăți a unui obiect, a unui corp. 2. Împărțire sau tăiere imaginară a unui întreg în secțiuni în vederea unei utilizări mai bune sau a exploatării în condiții optime (ex. s. a unei linii de cale ferată în zone, s. a liniei de contact prin separatoare la o instalație de tracțiune electrică etc.).