14 definiții pentru secreter (mobilă) secretar secretaire săcretar săcritar secritar sicritar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SECRETÉR s. n. v. secretar.

SECRETÉR s. n. v. secretar.

SECRETÉR s.n. v. secretar.

SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența particulară a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. Conducător al unei organizații social-politice. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe; om politic sau înalt funcționar care conduce un departament ministerial. II S. n. (în forma secreter) Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris, și: (II) secrétaire.Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

secretar, [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 149r/36 / V: ~ter sn, (înv) ~ritar, săc~ smf, săcritar sm, (reg) sicritar smf / Pl: ~i, ~e / E: lat secretarius, fr secrétaire] 1 sm (În Evul Mediu, în țările române) Titlu dat dregătorului care conducea lucrările unei cancelarii sau îndeplinea funcția de logofăt Si: (înv) secretareș (1). 2 sm Persoană care avea titlul de secretar (1) Si: (înv) secretareș (2). 3 sm Funcția secretarului (2, 5) Si: (înv) secretareș (3). 4 sm Perioadă în care cineva a exercitat funcția de secretar (3) Si: (înv) secretareș (4), secretariat (2), (înv) secretărășie. 5 smf (Pex; adesea cu determinări care arată felul) Persoană de încredere, atașată pe lângă un conducător de stat, un înalt demnitar sau o persoană particulară (marcantă), care se ocupă mai ales cu redactarea anumitor lucrări (secrete), cu întocmirea corespondenței etc. Si: (înv) secretareș (5). 6 sm (Îs) Vel ~ Secretar (5) șef. 7 sm (Îvr; îlav) În ~ În secret. 8 smf (De obicei urmat de determinări care arată felul) Demnitar sau funcționar (superior) care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, ale unui minister sau ale altui organ central. 9 sm (În țările române; îs) ~ de stat (sau, înv, al statului, de țară) ori (înv) ~ul statului Demnitar cu atribuții similare cu ale marelui postelnic, pe care îl înlocuiește ca titulatură prin Regulamentul Organic. 10 sm (În unele țări; în trecut și la noi; îas) Ministru (de externe). 11 sm (Îas) Împuternicit guvernamental sau diplomatic. 12 sm (Îs) Ministru ~ de stat Titlu dat unuia dintre membrii unui guvern, situat ca atribuții între un ministru adjunct și un ministru plin. 13 sm (În unele țări; în trecut și la noi; îs) ~ general Funcționar superior (al unui minister, al unui departament etc.) care conduce și coordonează activitatea anumitor sectoare. 14 sm (Pex; îas) Ministru adjunct. 15 sm (Îas) Persoană aleasă să conducă și să coordoneze secretariatul unei organizații internaționale. 16 sm (Îs) ~ de ambasadă (sau al ambasadei, de legație, al legației) sau ~ul ambasadei (sau legației) Reprezentant al unei misiuni diplomatice care răspunde de rezolvarea lucrărilor acestei activități. 17 sm (Adesea cu determinări care arată felul) Persoană care se ocupă cu organizarea și funcționarea unei adunări, a unei societăți etc. (ca adjunct al președintelui). 18 sm (De obicei urmat de determinări care arată felul) Funcționar al unei instituții publice (sau particulare) cu atribuții administrative variate Si: (înv) secretareș (6), secretăriță (1), (gmr) protocolareț. 19 sm (Spc) Funcționar care lucrează pe lângă conducerea unei instituții, unei întreprinderi etc. și care rezolvă lucrările curente de secretariat, corespondența, răspunde la comunicările telefonice etc. 20 sm (Îs) ~ de redacție Persoană din redacția unei publicații periodice însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului în vedrea publicării și care răspunde și de felul cum se prezintă publicația. 21 sm (De obicei urmat de determinări care arată felul) Persoană care face parte din conducerea eligibilă a unei organizații politice sau obștești și care dirijează și coordonează activitatea organizației respective. 22 sm (Îs) ~ general Persoană aleasă de comitetul unui partid pentru a coordona activitatea acestuia. 23 sn Mobilă (în care se țin scrisori, acte etc.) folosită ca birou, dulap sau comodă.

SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, subst. I. S. m. și f. 1. Persoană care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o instituție, lucrând pe lângă conducerea instituției sau întreprinderii respective. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și răspunde de felul cum se prezintă publicația. ♦ Persoană care rezolvă lucrările curente și corespondența privată a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. (În structura organizatorică a unor partide și organizații) Denumire a unor funcții eligibile de conducere. ◊ Secretar general = persoană aleasă în cadrul congresului sau conferinței unui partid politic pentru coordonarea activității acestuia. 3. Funcționar sau demnitar care pregătește lucrările și duce la îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii sau al administrației de stat, al conducerii altui organ central etc. ◊ Secretar de stat = (în unele țări) ministru al Afacerilor Externe. II. S. n. Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris. [Scris și: (II) secrétaire.Var.: (II) secretér s. n.] – Din fr. secrétaire.

SECRETAIRE s.n. v. secretar.

SECRETÁR s.n. (Liv.) Mobilă în care se țin scrisori, hârtii etc. [Var. secreter s.n., scris și secretaire. / cf. fr. secrétaire].

SECRETÁR1, -Ă I. s. m. f. 1. persoană care rezolvă lucrările curente de birou într-o întreprindere, într-o instituție administrativă sau științifică. ◊ cel care redactează procesul-verbal asupra lucrărilor și discuțiilor în cadrul unei ședințe. ♦ ~ de redacție = colaborator din redacția unei publicații sau edituri care centralizează și coordonează materialul pregătit pentru tipar. ◊ cel care ține lucrările cuiva, care scrie (după dictare) corespondența cuiva. 2. persoană care face parte din conducerea unei organizații politice sau de masă și care conduce munca operativ, pe baza hotărârilor luate de organele colective respective. ♦ ~ general = înalt funcționar însărcinat cu organizarea și conducerea unor adunări, organisme, societăți etc. 3. ~ de stat = înalt funcționar care conduce un departament ministerial; (în unele țări) ministru al afacerilor externe; cardinal însărcinat cu relațiile externe ale Vaticanului. II. s. n. mobilă în care se țin scrisori, hârtii etc. (< lat. secretarius, fr. secrétaire)

secretar m. 1. cel însărcinat cu facerea corespondenței unei persoane de care depinde; 2. cel ce redactează procesele-verbale ale unei adunări; secretar de Stat, ministru însărcinat cu o administrațiune specială (finanțe, răsboiu, etc.); secretar de ambasadă, cel ce scrie depeșile ambasadei. ║ n. biurou de păstrat hârtii.

*secretár, -ă s. (mlat. secretarius). Persoană care e însărcinată cu corespondența uneĭ persoane, uneĭ școale saŭ a alteĭ instituțiunĭ saŭ care redactează procesele verbale ale uneĭ adunărĭ (V. confident). Secretar general, funcționaru care urmează Îndată după ministru și-ĭ ține locu uneorĭ. Secretar de stat, vechĭ nume în loc de ministru. Secretar de redacțiune, redactoru care primește și apreciază articulele ziaruluĭ. S. n., pl. e (lat. secretarium, loc secret). Un fel de mobilă de scris și de ținut scrisorĭ. V. și serpentar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!secretér (mobilă) (se-cre-) s. n., pl. secretére

secretár (mobilă) s. n. (sil. -cre-), pl. secretáre


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SECRETÉR [sekreté:r] (cuv. fr.) s. n. Piesă de mobilier folosită ca masă de scris, având adesea funcție mixtă (dulap, cabinet) pentru păstrarea actelor, documentelor etc.

Intrare: secreter (mobilă)
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • secreter
  • secreterul
  • secreteru‑
plural
  • secretere
  • secreterele
genitiv-dativ singular
  • secreter
  • secreterului
plural
  • secretere
  • secreterelor
vocativ singular
plural
secretar2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: se-cre-tar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • secretar
  • secretarul
  • secretaru‑
plural
  • secretare
  • secretarele
genitiv-dativ singular
  • secretar
  • secretarului
plural
  • secretare
  • secretarelor
vocativ singular
plural
secretaire substantiv neutru
substantiv neutru (N24--)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • secretaire
  • secretaire-ul
plural
  • secretaire-uri
  • secretaire-urile
genitiv-dativ singular
  • secretaire
  • secretaire-ului
plural
  • secretaire-uri
  • secretaire-urilor
vocativ singular
plural
săcretar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
săcritar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
secritar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sicritar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

secreter (mobilă) secretar secretaire săcretar săcritar secritar sicritar

  • 1. Mobilă prevăzută cu sertare (în care se țin documente, acte etc.) și cu placă rabatabilă care servește la scris.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: