scrântitură sf [At: ANON. CAR. / V: (îvp) ~rin~, (reg) sclin~, sclân~, (îvr) schilen~ / Pl: ~ri / E: scrânti + -tură] 1 (Med) Scrânteală (1). 2 (Ccr) Articulație deplasatâ din poziția normală (1). 3 (Bot; reg) Drețe (Lysimachia nummularia). 4 (Bot; reg) Coada-racului (Potentilla anserina). 5 (Reg) Buruiană cu rădăcina mică, cu multe ramuri mărunte, cu tulpina în patru muchii având pe două dintre muchiile opuse foi lungi, înguste și lipite de tulpină cu una din margini, neidentificată mai îndeaproape.

SCRÂNTITURĂ ~i f. 1) Traumatism constând în scoaterea unui os din încheietură; luxație. 2) Loc scrântit. /a scrânti + suf. ~tură

schilentitură sf vz scrântitură

sclântitură sf vz scrântitură

sclintitură sf vz scrântitură

scrintitură sf vz scrântitură

SCLINTITURĂ s. f. v. scrîntitură.

SCRINTITURĂ s. f. v. scrîntitură.

SCRÎNTITURĂ, scrîntituri, s. f. 1. Luxație, scrînteală (a mîinii, a piciorului). Ea se pricepea să descînte și să oblojească... scrîntiturile. PAS, Z. I 117. 2. Fig. Cotitură. Drumul... cotește brusc pe sub Rîpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrîntitură de coline. REBREANU, I. 9. – Variante: scrintitură (ȘEZ. III 175), sclintitură (ib. V 143) s. f.

scrîntitúră f., pl. ĭ. Luxațiune, scrînteală.

scrântitură s. f., g.-d. art. scrântiturii; pl. scrântituri

scrântitură s. f., g.-d. art. scrântiturii; pl. scrântituri

scrântitură s. f., g.-d. art. scrântiturii; pl. scrântituri

SCRÂNTITURĂ s. 1. v. luxație. 2. v. entorsă.

SCRÎNTITURĂ s. (MED.) deplasare, dezarticulare, dezarticulație, dislocare, luxare, luxație, scrînteală, scrîntire, sucire, (rar) răsucire, sucitură, torsiune, (prin vestul Munt.) proclinteală, proclintire. (~ osului humeral.)