SCRIS², -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.

SCRIS², -Ă, scriși, -se, adj., subst. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.

SCRIS¹ s. m. (Rar) Persoană predestinată să fie soțul cuiva. V. scrisa. Nu arz văile cu oile... și arz pe scrisul cutăreia. ȘEZ. VIII 113.

SCRIS⁴ ~și m. (în credințele populare) Persoană menită să devină soțul cuiva; ursit. /v. a scrie

POST-SCRIPTUM (lat.) (P.S.) = Adaus la scris. După iscălitură dintr’o scrisoare, dacă ai uitat ceva, adaugi, punînd P.S. înainte.

VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT (lat.) = Vorbele sbor, scrisul rămîne. Gura zice, vîntul duce.

scris¹ (bărbat predestinat) (pop.) s. m., pl. scriși

!scris¹ (bărbat predestinat) (pop.) s. m., pl. scriși

scrisul (persoană) s. m. art.

Verba volant, scripta manent (lat. „Vorbele zboară, scrisul rămîne”) – adagiu vechi, probabil de proveniență judiciară, și anume din procedura probatoriilor. Expresia, cu caracter de avertisment, e folosită în două direcții: 1) spre a atrage atenția scriitorilor că vor fi judecați după operele publicate; „Cartea este memoria pe hîrtie a umanității... Verba volant, scripta manent” (Alexandru Balaci, „Gazeta literară”, nr. 703); 2) spre a semnala că în toate împrejurările cuvîntul scris constituie o probă materială mai puternică, mai sigură decît vorba rostită și că, în consecință, trebuie să-l cîntărim cu chibzuință, înainte de a-l așterne pe pagină. ȘT.