scoruș¹ sm [At: PANȚU, PL. / V: (reg) ~uj, ~riș / Pl: ~i / E: drr scorușă¹] 1 Arbore din familia rozaceelor, înalt de 15-20 m, cu scoarța brună, crăpată, cu fructe mari, de obicei galbene, comestibile cu flori albe dispuse în buchete, cu frunze roșii, galbene sau brune, al cărui lemn dur și dens este folosit în industria mobilei, iar coaja drept colorant: Si: (înv) scorum, (reg) sorb (Sorbus domestica). 2 (Șîc ~-păsăresc, ~-sălbatic, ~-de-munte) Arbore mic din familia rozaceelor, cu crengile rare și mlădioase, cu frunzele zimțate și cu fructe de culoare roșie Si: sorb, (reg) merișor¹, mersină, lemn câinesc, lemn-pucios, pomul-ursului (Sorbus aucuparia). 3 (Îc) ~-pufos Arbore ale cărui frunze prezintă pe suprafața inferioară un fel de pâslă sură (Sorbus aucupasla). 4 (Reg; îc) ~-de-pădure Sorb (Sorbus torminalis). 5 (Reg; îc) ~riș-de-munte Răculeț (Polygonum bistorta). 6 (Reg; îc) ~-nemțesc Moșmon (Mespilus germanica). 7 (Reg; îac) Măceș (1) (Rosa canina).

SCORUȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe dispuse în corimbi, cu fructele ca niște merișoare, de culoare roșie sau galbenă, comestibile; crește în regiunea dealurilor; lemnul lui, foarte dur, se întrebuințează la fabricarea uneltelor de tîmplărie, a paturilor de armă etc. (Sorbus domestica). În vale, printre scorușii de-abia înverziți, se ridicau noile locuințe. V. ROM. septembrie 1953, 175. Galbenul... se mai face și din măcieș (păducel), păr pădureț, scoruș ș.a. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 67. ◊ Compuse: scoruș-de-munte (sau scoruș-păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu flori albe și fructele ca niște cireșe roșii, mici, astringente la gust; crește în tăieturi de păduri și tufișuri, în regiunea de munte (Sorbus aucuparia); scoruș-nemțesc = moșmon.

scoruș-nemțesc (plantă) s. m., pl. scoruși-nemțești

scoruș-nemțesc (plantă) s. m., pl. scoruși-nemțești

scoruș nemțesc s. m. + adj.

SCORUȘ-NEMȚESC s. v. moșmon.

scoruș-nemțesc s. v. MOȘMON.