5 definiții pentru scoțător (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

scoțător, ~oare [At: PSALT. HUR. 21r/13 / Pl: ~i, ~oare / E: scoate + -ător] 1 a (Înv; d. substanțe medicamentoase) Care are proprietatea de a provoca transpirație, diureză sau purgație. 2-3 sm, a (Înv) Mântuitor. 4 smf Muncitor care scoate materialele (dintr-un cuptor, dintr-o mașină) în cursul unui proces de fabricație.

SCOȚĂTÓR, OÁRE, scoțători, -oare, s. m. și f. Muncitor care scoate materialele dintr-un cuptor, dintr-o mașină, în cursul unui proces de fabricație.

SCOȚĂTÓR, -OÁRE, scoțători, -oare, s. m. și f. Muncitor care scoate materialele (dintr-un cuptor, dintr-o mașină) în cursul unui proces de fabricație. – Din scoț (prez. ind. pop. al lui scoate) + suf. -(ă)tor.

scoțătór, -óare adj. adj. și s. L. V. Mîntuitor (cel ce te scoate din nevoĭ).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

scoțătór, scoțătoáre, adj., s.m. și f. (înv.) 1. (adj.; despre substanțe medicamentoase) care are proprietatea de a provoca transpirație (sudorific), diureză (diuretic) sau purgativ. 2. (adj. și s.m.) mântuitor, salvator. 3. (s.m. și f.) muncitor care scotea materialele (dintr-un cuptor, dintr-o mașină) în cursul unui proces de fabricație.

Intrare: scoțător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scoțător
  • scoțătorul
  • scoțătoru‑
plural
  • scoțători
  • scoțătorii
genitiv-dativ singular
  • scoțător
  • scoțătorului
plural
  • scoțători
  • scoțătorilor
vocativ singular
  • scoțătorule
plural
  • scoțătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

scoțător, -oare (persoană) scoțătoare

  • 1. Muncitor care scoate materialele dintr-un cuptor, dintr-o mașină, în cursul unui proces de fabricație.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • scoț (prezentul indicativ popular al lui scoate) + sufix -(ă)tor.
    surse: DLRM