scoțător, ~oare [At: PSALT. HUR. 21^r/13 / Pl: ~i, ~oare / E: scoate + -ător] 1 a (Înv; d. substanțe medicamentoase) Care are proprietatea de a provoca transpirație, diureză sau purgație. 2-3 sm, a (Înv) Mântuitor. 4 smf Muncitor care scoate materialele (dintr-un cuptor, dintr-o mașină) în cursul unui proces de fabricație.