scandiu sn [At: PONI, DH. 30 / Pl: ? / E: ger Skandium, fr scandium] Element chimic metalic din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu cu luciu specific, care se găsește în natură sub formă de oxid.

SCANDIU s.n. Element chimic, metal din grupa pămînturilor rare care se găsește în natură sub formă de oxid. [Pron. -diu. / < fr. scandium].

SCANDIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor. (< fr. scandium, Skandium)^[1]

SCANDIU n. Metal rar, moale, argintiu cu nuanță gălbuie, întrebuințat, mai ales, ca indicator radioactiv. [ Sil. scan-diu] /< germ. Skandium, fr. scandium

* scándiŭ n. Chim. Un corp simplu.

scandiu [diu pron. dĭu] s. n., art. scandiul; simb. Sc

scandiu [diu pron. dĭu] s. n., art. scandiul; simb. Sc

scandiu s. n. [-diu pron. -diu], art. scandiul; simb. Sc

SCÁNDIU (< fr., germ. {i}; {s} lat. Scandi[navia]) s. n. Element chimic (Sc; nr. at. 21, m. at. 44,956) din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu, cu luciu metalic; se găsește în natură sub formă de oxid. A fost descoperit de suedezul L.F. Nilson, în 1879. Utilizat pentru obținerea aliajelor ușoare cu mare rezistență mecanică și la coroziuni, în calitate de catalizator al conversiunii para-orto- a hidrogenului la temperaturi înalte, ca filtru de neutroni în tehnica nucleară.

Sc, simbol chimic pentru scandiu.