15 definiții pentru scârțiit (part.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÂRȚĂÍ vb. IV v. scârțâi.

SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -âi.

SCÂRȚIÍ vb. IV v. scârțâi.

SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ◊ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb.IV] – Scârț + suf. -âi.

SCÎRȚÎÍ, scî́rțîi, vb. IV. Intranz. (Mai ales la pers. 3) 1. A produce, prin frecare (involuntară), un zgomot ascuțit, strident. Zăpada îi scîrțîia sub opinci, iar el cînta. DUMITRIU, N. 200. Cumpenele fîntînilor se lăsau și se ridicau necontenit, scîrțîind. SADOVEANU, O. VII 237. Ar fi ieșit în uliță, dar îi era frică să nu scîrțîie portița. REBREANU, I. 41. Pînă a geme boii, scîrțîie carul, se spune cînd, în loc să se plîngă cei care trudesc, se plîng cei care profită de pe urma trudei acestora. (Fig.) Taci, frate... că-ți scîrțîie gîtul ca o roată de car. ALECSANDRI, T. I 290. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scîrțîie (carul) = a plăti cu vorbe de măgulire, sau, mai ales, cu plocoane, bunăvoința aceluia de care depinzi sau care s-ar putea împotrivi în mod samavolnic dorințelor tale. (Tranz.) A scîrțîi ușa cuiva = a stărui (pe lîngă cineva) cu insistențe repetate și plictisitoare. (Atestat în forma scîrții) Mie nu mi-o scîrțiit nime ușa pînă-n ziua de astăzi, cum o scîrții tu la altele, berbantule! HOGAȘ, DR. II 93. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri mari) A merge, a înainta cu greu. Care cu grîne... scîrțîiau toamna spre șlepurile de pe Dunăre. DUMITRIU, B. F. 72. Carele cu pîine scîrțîiau spre satele munților. C. PETRESCU, S. 197. ◊ (În contexte figurate) Greu să duci munca... cu car, care scîrțîie din toate încheieturile și stă să se rupă sub încărcătură. STANCU, D. 229. ♦ (Despre încălțăminte) A produce un zgomot ascuțit, caracteristic. Păși îndesat pe trotuar, cu ghetele de piele de bizon, care scîrțîiau în noaptea sonoră. C. PETRESCU, Î. I 20. Cu papucii scîrțîind, Cu poalele-n vînt bătînd... Ea la apă să ducea. BIBICESCU, P. P. 263. 2. (Despre animale, mai ales despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scîrțîitul produs prin frecare. [Insectele] se strecoară prin ierburi, țiuind, scîrțîind, fluierînd, șuierînd. ODOBESCU, S. III 19. ◊ Tranz. Un pițigoi veni deasupra capului lui acoperit cu pălăria pleoștită, scîrțîindu-și necontenit cîntecul. SADOVEANU, O. VIII 126. 3. Fig. A cînta prost, scoțînd sunete stridente, dintr-un instrument muzical cu coarde. Scîrțîia din vioară un lăutar, în partea dinspre fund. PAS, L. II 242. ♦ A scrie greu, mișcînd anevoie tocul pe hîrtie. Și începu să scîrțîie înainte într-un registru, c-un condei cu peniță mare, galbenă. SADOVEANU, P. S. 86. Bîra mai are de scîrțîit cu condeiul prin condici. id. A. L. 138. ♦ (Familiar, despre mecanisme, p. ext. despre acțiuni, activități, întreprinderi) A nu funcționa cum trebuie, a merge prost, greu. (Impersonal) Ți-o garantez eu... La început scîrțîie. O săptămînă, o lună, un an... Pe urmă deodată începe să-ți bată vîntul în pupă și atunci... te duce, de nu te mai ajunge nimeni din urmă. C. PETRESCU, C. V. 53. ♦ (Familiar, despre oameni) A o duce rău cu sănătatea. Băbătia lui, de la o vreme încoace, nu știu ce avea, că începuse a scîrțîi; ba c-o doare ceea, ba c-o doare ceea. CREANGĂ, P. 111. – Prez. ind. și: scîrțîiesc (SBIERA, P. 2). – Variante: scîrțăí (C. PETRESCU, Î. I 9), vb. IV.[1]

  1. În original, a 2-a variantă (scîrțií) lipsește la sfârșitul def.; este însă menționată în cuprinsul acesteia. — LauraGellner

A SCÂRȚÂÍ scârțâi intranz. 1) (despre obiecte) A produce un zgomot ascuțit, strident, neplăcut în urma frecării sau apăsării. Scârțâie zăpada sub picioare. Scârțâie încălțămintea.~ ușa cuiva a sâcâi pe cineva cu una și aceeași rugăminte. 2) (despre care încărcate) A merge anevoios, producând un zgomot caracteristic, cauzat de povara încărcăturii. 3) (mai ales despre insecte) A scoate sunete asemănătoare celor produse prin frecarea a două obiecte. 4) fig. (despre instrumente muzicale sau despre interpreți) A produce sunete stridente și supărătoare. ~ din vioară. 5) pop. (despre mecanisme) A funcționa prost. 6) fig. (despre acțiuni sau despre activități) A se desfășura încet și anevoios. 7) (despre persoane) A o duce rău cu sănătatea. /scârț + suf. ~âi

scârțăì v. 1. a scoate un sunet ascuțit: ușa neunsă scârțăe; 2. fam. a cânta prost din vioară. [Onomatopee].

scî́rțîĭ și (rar) cî́rțîĭ, a -i v. intr. (d. scîrț, bg. kŭrkam și skŭrcam, ung. karcolni. V. scrîșnesc). Scot un sunet particular din pricină că nu alunec, cum face arcușu pe coardă, osia neunsă, balamaŭa, penița pe hîrtie ș.a.: poarta scîrțîise, ca să nu maĭ scîrțîĭe, o lăsă (Rebr. 2, 230). V. tr. Fac să scîrțîĭe: nu știŭ cine a scîrțîit ușa. Fig. Cînt prost din vioară (tr. și intr.). Roata scîrțîĭe, cutare face gură ca să ungi osia (să-ĭ daĭ parale). V. zdrăngănesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. scârțâi, 3 sg. și pl. scârțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; ger. scârțâínd


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCÂRȚÂÍ vb. 1. (înv.) a prâsni. (Ce ~ acolo?) 2. a pârâi. (Dușumeaua ~.) 3. a scrâșni. (Cheia ~ în broască.)

SCÎRȚÎI vb. 1. (înv.) a prîsni. (Ce ~ acolo?) 2. a pîrîi. (Dușumeaua ~.) 3. a scrîșni. (Cheia ~ în broască.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

scârțăi, scârțăi v. i. 1. a cânta prost, strident, la un instrument muzical cu coarde 2. (d. acțiuni, activități, întreprinderi) a progresa greu / anevoie, a nu funcționa cum trebuie 3. (d. o afirmație) a nu fi plauzibilă

Intrare: scârțiit (part.)
scârțiit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
Participiu "a scârții".
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârțiit
  • scârțiitul
  • scârțiitu‑
  • scârții
  • scârțiita
plural
  • scârțiiți
  • scârțiiții
  • scârțiite
  • scârțiitele
genitiv-dativ singular
  • scârțiit
  • scârțiitului
  • scârțiite
  • scârțiitei
plural
  • scârțiiți
  • scârțiiților
  • scârțiite
  • scârțiitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

scârțâi scârțăi scârții scărțăi scărțâi scărții scârțoi scorțăi

  • 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Zăpada îi scîrțîia sub opinci, iar el cînta. DUMITRIU, N. 200.
      surse: DLRLC
    • Cumpenele fîntînilor se lăsau și se ridicau necontenit, scîrțîind. SADOVEANU, O. VII 237.
      surse: DLRLC
    • Ar fi ieșit în uliță, dar îi era frică să nu scîrțîie portița. REBREANU, I. 41.
      surse: DLRLC
    • figurat Taci, frate... că-ți scîrțîie gîtul ca o roată de car. ALECSANDRI, T. I 290.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Până a geme boii, scârțâie carul, se spune când, în loc să se plângă cei care trudesc, se plâng cei care profită de pe urma trudei acestora.
      surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = mitui
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.3. expresie tranzitiv A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: stărui attach_file un exemplu
      exemple
      • Mie nu mi-o scîrțiit nime ușa pînă-n ziua de astăzi, cum o scîrții tu la altele, berbantule! HOGAȘ, DR. II 93.
        surse: DLRLC
    • 1.4. (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Care cu grîne... scîrțîiau toamna spre șlepurile de pe Dunăre. DUMITRIU, B. F. 72.
        surse: DLRLC
      • Carele cu pîine scîrțîiau spre satele munților. C. PETRESCU, S. 197.
        surse: DLRLC
      • figurat Greu să duci munca... cu car, care scîrțîie din toate încheieturile și stă să se rupă sub încărcătură. STANCU, D. 229.
        surse: DLRLC
    • 1.5. (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Păși îndesat pe trotuar, cu ghetele de piele de bizon, care scîrțîiau în noaptea sonoră. C. PETRESCU, Î. I 20.
        surse: DLRLC
      • Cu papucii scîrțîind, Cu poalele-n vînt bătînd... Ea la apă să ducea. BIBICESCU, P. P. 263.
        surse: DLRLC
  • 2. prin analogie A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Scîrțîia din vioară un lăutar, în partea dinspre fund. PAS, L. II 242.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Scârțâie o melodie.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 2.1. A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Și începu să scîrțîie înainte într-un registru, c-un condei cu peniță mare, galbenă. SADOVEANU, P. S. 86.
        surse: DLRLC
      • Bîra mai are de scîrțîit cu condeiul prin condici. SADOVEANU, A. L. 138.
        surse: DLRLC
  • 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • [Insectele] se strecoară prin ierburi, țiuind, scîrțîind, fluierînd, șuierînd. ODOBESCU, S. III 19.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Un pițigoi veni deasupra capului lui acoperit cu pălăria pleoștită, scîrțîindu-și necontenit cîntecul. SADOVEANU, O. VIII 126.
      surse: DLRLC
  • 4. figurat familiar (Despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • impersonal Ți-o garantez eu... La început scîrțîie. O săptămînă, o lună, un an... Pe urmă deodată începe să-ți bată vîntul în pupă și atunci... te duce, de nu te mai ajunge nimeni din urmă. C. PETRESCU, C. V. 53.
      surse: DLRLC
    • 4.1. (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Băbătia lui, de la o vreme încoace, nu știu ce avea, că începuse a scîrțîi; ba c-o doare ceea, ba c-o doare ceea. CREANGĂ, P. 111.
        surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: scârțâiesc.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • Scârț + sufix -âi.
    surse: DEX '09 DEX '98