14 definiții pentru satâr


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir.

SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir.

satâr1 sn [At: MINEIUL (1776), 103r2/20 / Pl: ~e, (rar) ~uri, (înv) ~i sm / E: tc satir] 1 Cuțit mare de bucătărie cu lamă lată și groasă, cu care se sparg oasele sau se toacă (mai mare) carnea, zarzavaturile etc. 2 Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. 3 (Rar) Cuțitul ghilotinei. 4 (Gmț) Sabie (1) sau cuțit mare.

SATÂR ~e n. 1) Cuțit mare, cu lama lată și grea, folosit în bucătărie. 2) înv. Secure de luptă cu care erau înarmați satârgiii. 3) Securea călăului. /<turc. satir

satâr n. 1. secure (mai ales de călău): satârul gealatului; 2. cuțit mare de tocat: satâre de Gabrova; 3. (ironic) sabie: vă poruncesc să puneți satârele în teacă AL. [Turc. SATYR].

SATÎ́R, satîre, s. n. 1. Un fel de cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. Zgomotul satîrului, tocînd carnea, fura uneori cu sălbăticie părți din această muzică gospodărească. BASSARABESCU, S. N. 36. Se aruncă cu satîrul de la bucătărie și-i tăie capetele. ISPIRESCU, L. 202. 2. (Învechit) Topor de luptă, secure. V. halebardă. [Mircea Ciobanul și fiul său] purtau... la brîu satîr și jungher. ODOBESCU, S. I 65. ♦ Secure de călău.

2) satî́r n., pl. e (turc. satyr, d. ar. satur; ngr. satiri, alb. bg. satyr). Un fel de cuțit de bucătărie, scurt, lat și greŭ care servește la tocat carnea. Fig. Iron. Sabie. Vechĭ. Topor de călăŭ saŭ de luptă. V. halebardă.

șatî́r m. (turc. șatyr). Vechĭ. Un fel de lacheŭ care mergea înaintea marilor demnitarĭ. – Și satî́r (după pronunțarea ngr.) și satîráș, satiráș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

satấr s. n., pl. satấre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SATÂR s. 1. tocător. (~ de carne.) 2. v. secure.

SATÎR s. 1. tocător. (~ de carne.) 2. secure. (~ călăului.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

satîr (-re), s. n. – Cuțit mare, secure. – Mr. sătire. Tc. (arab.) satir (Șeineanu, II, 316; Lokotsch 1873; Ronzevalle 99), cf. ngr. σατήρι, alb. satër, bg. satăr.

Intrare: satâr
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • satâr
  • satârul
  • satâru‑
plural
  • satâre
  • satârele
genitiv-dativ singular
  • satâr
  • satârului
plural
  • satâre
  • satârelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

satâr

  • 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: tocător / tocătoare 2 exemple
    exemple
    • Zgomotul satîrului, tocînd carnea, fura uneori cu sălbăticie părți din această muzică gospodărească. BASSARABESCU, S. N. 36.
      surse: DLRLC
    • Se aruncă cu satîrul de la bucătărie și-i tăie capetele. ISPIRESCU, L. 202.
      surse: DLRLC
  • 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: secure un exemplu
    exemple
    • [Mircea Ciobanul și fiul său] purtau... la brîu satîr și jungher. ODOBESCU, S. I 65.
      surse: DLRLC

etimologie: