sască² sf [At: JIPESCU, ap. HEM 2 133 / E: nct] 1 (Reg) Varietate de struguri acrișori, cu pielița bobului tare. 2 (Bot; reg) Roiniță² (Melissa oficinalis). 3 (Ent; reg) Cosaș (mic) (Locusta contanus Charp).

sască³ sf [At: LEXIC. REG. II, 31 / Pl: săști / E: nct] (Ggf; Olt) Vale.

sască¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: saște / E: sas² + -că] (Reg) Săsoaică.

SASCĂ, sasce, s. f. (Popular) Săsoaică. Fost-au un sas și o sască. MARIAN, S. 185.

SASCĂ, sasce, s. f. (Pop.) Săsoaică. – Din sas + suf. -că.

sască f. varietate de struguri. [Lit. (varietate) săsească].

Sas, Sáscă și Săsoáĭcă s., pl. Sașĭ, Saște și Săsoaĭce (germ. Sachse, Saxon; vsl. Sasĭnu, Sasu, pol. ceh. Sas, ung. Szasz. Cp. cu Rus, Ruscă). German din Transilvania: Sașiĭ aŭ fost adușĭ de la Rin de regiĭ ungureștĭ în ținutu Sibiuluĭ și țara Bîrseĭ între aniĭ 1141 și 1235.

SASCĂ s. v. săsoaică, vale.

sască s. v. SĂSOAICĂ. VALE.

sască² s.f. (reg.) 1. varietate de struguri acrișori, cu pielița bobului tare. 2. plantă erbacee, cu flori albe sau liliachii; roiniță. 3. lăcustă mică; cosaș mic.

sască³, săști, s.f. (reg.) vale.

sască, s.f. – Săsoaică. ♦ (onom.) Sasca, Sascău, nume de familie (41 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sas (< magh. szász „săsesc” < vgerm. sahso, germ. Sasche „saxon”) + suf. -că (DLRM, MDA).

SASCA MONTANĂ, com. în jud. Caraș-Severin, situată la poalele SV ale m-ților Anina și la cele NE ale m-ților Locvei, în zona de contact cu dealurile Oraviței, pe râul Nera; 1.689 loc. (2005). Expl. de sulfuri metalice. Pomicultură (meri, pruni, peri). Centru de ceramică populară. În satul S. m. se află biserica Sfinții Apostoli Pavel și Petru (1777, pictată în 1851 și restaurată în 1862), iar în satul Slatina-Nera, biserica Adormirea Maicii Domnului (sec. 18, pictată în 1874). Rezervațiile Cheile Nerei-Beușnița (v. Nera) și Cheile Șușarei, incluse în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.