sandal² sn [At: (a. 1728) IORGA, S. D. XI, 265 / Pl: ~uri / E: tc sandal] Țesătură de mătase.

SANDAL² s. n. (Învechit) Țesătură de mătase din care se făceau obiecte de îmbrăcăminte. [Din foaia de zestre a Stancăi] 1 zăbun de sandal de Veneția cu fețe. ODOBESCU, S. I 421.

sandal n. stofă de mătase: zăbun de sandal de Veneția cu fețe OD. [Turc. SANDAL, taftă].

1) sandál m., pl. ĭ (ngr. sandali, d. vgr. sandalion și sandalon; lat. sandalium, it. sandalo, fr. germ. sandale f.). Un fel de încălțăminte compusă dintr’o talpă legată de picĭor cu curele (La vechiĭ Grecĭ și Romanĭ purtaŭ sandalĭ maĭ mult femeile, ĭar astăzĭ ĭi poartă unele ordine religioase catolice). – Și sandálă f., pl. e (după fr.). V. opincă.

4) sandál n., pl. urĭ (turc. sandal, un fel de satin; ngr. sandali [scris -ntali], mlat. sindalum, cendalum, d. cl. sindon, sindonis, care v. d. ngr. sindon, -ónos [cub. indian], pînză de India, de unde și turc. Sind, o parte a Indiiĭ și fluviŭ Indu). Vechĭ. Un fel de pînză de mătase.

sandal (țesătură) s. n.

sandal (țesătură) s. n.

sandal (țesătură) s. n., pl. sandaluri

sandal (-luri), s. n. – Țesătură de mătase. Tc. (arab.) sandal. Sec. XVII, înv.

SANDAL² s. n. (Mold.) Țesătură de mătase pentru obiecte de îmbrăcăminte. Au învălit toate cărțile într-un sandal verde. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: tc. sandal „țesătură de mătase”.