sandâc² sn [At: CORESI, ap. DHLR II, 541 / Pl: ? / E: mg szándék] (Înv) Intenție.

sandâc¹ sn [At: (a. 1766) FURNICĂ, I. C. XXVII / V: ~dac, sadâc, sănduc, sân~, sânduc, senduc, sunduc / Pl: ? / E: tc sandik, sanduk] 1 (Înv) Cufăr¹ (1). 2 (Înv) Ladă. 3 (Dob) Coșul căruței. 4 (Mun) Dricul căruței.

sadâc sn vz sandâc¹

sandac sn vz sandâc¹

sănduc sn vz sandâc¹

sândâc sn vz sandâc¹

sânduc sn vz sandâc¹

senduc sn vz sandâc¹

sunduc sn vz sandâc¹

sandîc n., pl. urĭ și e (turc. sandyk, ar. sanduk, sipet, ladă; ngr. senduki [scris -ntuki]; alb. sănduk, bg. sandŭk, sîrb. -uk, rus. sundúk). Vechĭ. Sipet, ladă. Azĭ Dobr. Coșu căruțeĭ, partea în care șezĭ și’n care puĭ lucrurile. – Vechĭ și sînduc, sănduc, senduc. Și azĭ în est sînduc, sunduc, sipet, ladă (de bagaje).

săndúc V. sandîc.

sendúc V. sandîc.

sîndúc, V. sandîc.

sundúc, V. sandîc.

sănduc (-curi), s. n. – Cufăr, ladă. – Var. sandîc, sînduc, sunduc. Tc. sanduk (Șeineanu, II, 313), cf. ngr. σεντούϰι, bg., sb. sanduk, pol., rus. sanduk. Săndulie, s. f. (lădoi), cuvînt mold. folosit de V. I. Popa, probabil în loc de *sănduclie.

SANDÂC s. v. cufăr, dric, ladă.

sandîc s. v. CUFĂR. DRIC. LADĂ.

sandâc² s.n. (înv.) intenție.