salță¹ sf [At: HELIADE, L. B. III, 41/16 / V: (rar) ~lce, ~lcie, ~lsă / E: ngr σάλτσα, it salsa] (Înv) 1 Sos picant. 2 (Spc) Zeamă acrișoară făcută din usturoi pisat amestecat cu lămâie, oțet sau vin, sare, piper, dafin, cimbru etc., cu care se ungeau anumite fripturi.

SALȚĂ¹, salțe, s. f. (Învechit, rar) Zeamă acrișoară cu care se ung anumite fripturi. Ungea [mielul] c-un fel de salță inventată de dînsul, făcută cu vin amestecat cu usturoi pisat și cu băcănii, cu lămîie și cu sare. GHICA, S. 67. corectat(ă)

salță f. 1. sos: salță din vin cu usturoiu și cu sare; 2. mic vulcan noroios, ca la Policiori, în județul Buzău. [Gr. mod. SÁLTZA (din it. salsa)].

sálță f., pl. e (ngr. sáltsa, d. it. salsa, sos. V. sos). Sos (Flm. ș.a.). Neol. (it.) Chim. Con din a căruĭ crăpătură ĭese noroĭ sărat și gaz inflamabil, ca’n împrejurimile Etneĭ și la Policĭorĭ (Bz.).

salcie³ sf vz salță¹

salsă¹ sf vz salță¹

salță s. f., g.-d. art. salței; pl. salțe

salță s. f., g.-d. art. salței; pl. salțe

salță (sos, vulcan) s. f., g.-d. art. salței; pl. salțe

sîlță (-țe), s. f. – Laț. Rut. sylĭce (Candrea). Mai puțin probabilă legătura cu sl. sŭlęsti „a îndoi” (Miklosich, Lexicon, 934), sl. sŭlęcati „a îndoi” (Tiktin). În Mold., sec. XVII-XVIII.