SALVAMÁR, (2) salvamari, s. n., s. m. 1. S. n. Serviciu maritim specializat în salvarea celor aflați în pericol de a se îneca. 2. S. m. Persoană calificată care face parte din salvamar (1); (rar) salvamarist. – Salva[re] + mar[ină].

salvamar [At: DCR / Pl: ~e sn, ~i sm / E: salva + mar(e)²] 1 sn Serviciu destinat să ajute la salvarea celor care sunt în pericol de a se îneca în mare. 2 sm Salvamarist.

SALVAMÁR, (2) salvamari, s. n., s. m. 1. S. n. Serviciu specializat (la mare) în prevenirea și acordarea de ajutor celor în pericol de înec. 2. S. m. Persoană calificată care face parte din salvamar (1); (rar) salvamarist. – Salva[re] + mar[ină].

SALVAMÁR s. n. serviciu specializat pentru salvarea celor care sunt în pericol de a se îneca în mare. (< salva + mar/e/)

salvamár s. Serviciu (pe litoral) care se ocupă cu salvarea celor în pericol de înec (pe mare) ◊ „Salvamarul se numește Ambiție!” I.B. 7 II 84 p. 3; v. salvamarist (1978) (din salva[re] + mar[e, -ină]; DEX-S)

SALVAMÁR n. Serviciu destinat să salveze pe cei aflați în pericol de a se îneca în mare. /a salva + mar[e]

*salvamár² (serviciu) s. n.

salvamár s. n., pl. salvamáre