9 definiții pentru sărutare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SĂRUTÁRE, sărutări, s. f. Acțiunea de a (se) săruta și rezultatul ei; sărut, sărutat. – V. săruta.

SĂRUTÁRE, sărutări, s. f. Acțiunea de a (se) săruta și rezultatul ei; sărut, sărutat. – V. săruta.

SĂRUTÁRE, sărutări, s. f. Acțiunea de a săruta și rezultatul ei; sărut, sărutat. Doi vineți ochi în suflet mă săgeată... O sărutare le trimit din fugă. IOSIF, P. 19. Ș-acum din visu-ți te deștept Cu-aceeași sărutare. HOGAȘ, M. N. 49. De mi-i da o sărutare Nime-n lume n-a s-o știe, Căci va fi sub pălărie – Ș-apoi cine treabă are! EMINESCU, O. I 55. ◊ Fig. Aș! D-abia l-au zgîriat! Sărutare de săgeată... Nu-i lucru de speriat. HASDEU, R. V. 115.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sărutáre s. f., g.-d. art. sărutắrii; pl. sărutắri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SĂRUTÁRE s. 1. v. sărut. 2. gură, sărut, (pop. și fam.) pupătură, țoc, (fam. și în limbajul copiilor) pusi, (fam.) pup. (I-a dat o ~.)

SĂRUTÁRE s. v. salut, salutare.

sărutáre f., pl. ărĭ. Vechĭ. Acțiunea de a saluta. Salutare. Azĭ. Acțiunea de a săruta. Rezultatu acesteĭ acțiunĭ: a da o sărutare cuĭva, a depune o sărutare pe un mormânt. V. bot, guriță.

sărutáre s. f., g.-d. art. sărutării; pl. sărutări

sărutare s. v. SALUT. SALUTARE.

SĂRUTARE s. 1. sărut, sărutat, (pop. și fam.) pupare, pupat, pupătură, țocăit, (Ban., Transilv. și Maram.) țucare, țucat, (înv.) sărutătură. (În timpul ~ lor.) 2. gură, sărut, (pop. și fam.) pupătură, țoc, (fam. și în limbajul copiilor) pusi, (fam.) pup. (I-a dat o ~.)

Intrare: sărutare
sărutare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sărutare
  • sărutarea
plural
  • sărutări
  • sărutările
genitiv-dativ singular
  • sărutări
  • sărutării
plural
  • sărutări
  • sărutărilor
vocativ singular
plural