16 definiții pentru săruta


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare.

SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare.

SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. A atinge un lucru sau o ființă cu buzele în semn de afecțiune sau ca o manifestare erotică; a pupa. Și apucîndu-i capul între mîni, o sărutai ca pe un copil, în părul ei negru și bogat. HOGAȘ, M. N. 26. La plecare, mama Ilinca l-a sărutat mai cu rupere de inimă și a plîns mai cu foc. VLAHUȚĂ, O. A. I 95. Moșneagul, văzînd aceste mari bogății, nu știa ce să facă de bucurie, sărutînd mereu cucoșul și dezmierdîndu-l. CREANGĂ, P. 69. Astă-noapte am visat, Bade, că te-am sărutat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 225. ◊ (Poetic) Gingașa fată... Numai de soare fu sărutată. ALECSANDRI, P. I 20. ◊ Fig. Papura se îndoia așa de tare, încît săruta apa, cu vîrfurile ei simțitoare. CAZABAN, V. 32. Cine n-are ochi negri, sărută și albaștri (= dacă nu poți avea ceea ce dorești, te mulțumești cu ce ai). ◊ Refl. reciproc. Tremurînd ei se sărută... Ea-și acopere cu mîna fața roșă de sfială, Ochi-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală. EMINESCU, O. I 82. Spune-mi mîndră-adevărat: De cînd badiu te-a lăsat, Tu cu cîți te-ai sărutat? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 403. ◊ Intranz. Să-ncalță frumușel Și sărută subțirel, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 384. ♦ A atinge cu buzele mîna cuiva, un obiect de cult (sau considerat ca atare) schițînd sărutul în semn de respect, adorație, umilință. Ajuns în țară, eu te rog, Fă-mi cel din urmă bine: Pămîntul țării să-l săruți Și pentru mine! COȘBUC, P. I 79. Apoi, sărutînd mîna tatălui său, se despărțiră. ISPIRESCU, L. 19. Îi dă paloșul să-l sărute, ca semn de pecetluirea jurămîntului. CREANGĂ, P. 207. ◊ Fig. [Țara mea] Dunărea bătrină... îți sărută poala și îți aduce avuții din ținuturile de unde soarele răsare și de unde soarele apune. RUSSO, O. 22. ◊ Expr. Sărut mîna = formulă de salut adresată de obicei unei femei (mai în vîrstă). M-am închinat cu sărut mîna, cucoană Zamfiriță. ALECSANDRI, T. I 33. Sărut dreapta = formulă servilă de salut adresată în trecut preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. Boier Stoiceo, sărutămu-ți dreapta, așa te îndeamnă... boierul Rovin... să-ți ridici în sîrg nevasta și copiii și... să fugi spre munți. GALACTION, O. I 52.

A SĂRUTÁ sărút tranz. A atinge (ușor) cu buzele (în semn de dragoste, de respect, de afecțiune sau de umilință). ◊ Cine nu are ochi negri sărută și albaștri se spune despre cel care, neavând ceea ce dorește, se mulțumește cu ceea ce are. Sărut mâna! formulă de salut adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. /<lat. salutare

A SE SĂRUTÁ mă sărút intranz. A face (concomitent) schimb de săruturi (cu cineva). /<lat. salutare

sărutà v. a pune buzele pe un obiect venerat (cruce, icoană), pe fața sau pe mâinile cuiva. [Lat. SALUTARE].

2) sărút, a v. tr. (lat. salúto, -áre, a saluta; it. salutare, pv. cat. sp. saludar, fr. saluer, pg. saudar). Vechĭ. Salut. Azĭ. Ating cu buzele o ființă saŭ un lucru ĭubit orĭ venerat: fiu săruta mîna tatăluĭ, bătrînu săruta ĭcoana. V. gĭugiulesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă

sărutá vb., ind. prez. 1 sg. sărút, 3 sg. și pl. sărútă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SĂRUTÁ vb. (pop. și fam.) a (se) pupa, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) țuca, (fam.) a (se) țocăi. (S-au ~ pe buze.)

SĂRUTA vb. (pop. și fam.) a (se) pupa, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) țuca, (fam.) a (se) țocăi. (S-au ~ pe buze.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sărutá (sărutát, át), vb.1. (Înv.) A saluta. – 2. A pupa. – Mr. sărut(are). Lat. salutāre (Pușcariu 1528; REW 7556; Șeineanu, Semasiol., 188; Densusianu, GS, II, 20). De uz general, mai puțin Banatul (ALR, I, 79). – Der. sărut, s. n. (sărutare); sărutat (var. sărutătură), s. n. (înv., salut; pupat).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A SĂRUTA a face respirație gură la gură / bușon la bușon, a pupa, a pupăci, a ștampila, a țocăi.

a săruta (pe cineva) în creștet expr. a fi mult mai înalt (decât cineva).

Intrare: săruta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • săruta
  • sărutare
  • sărutat
  • sărutatu‑
  • sărutând
  • sărutându‑
singular plural
  • săru
  • sărutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sărut
(să)
  • sărut
  • sărutam
  • sărutai
  • sărutasem
a II-a (tu)
  • săruți
(să)
  • săruți
  • sărutai
  • sărutași
  • sărutaseși
a III-a (el, ea)
  • săru
(să)
  • sărute
  • săruta
  • sărută
  • sărutase
plural I (noi)
  • sărutăm
(să)
  • sărutăm
  • sărutam
  • sărutarăm
  • sărutaserăm
  • sărutasem
a II-a (voi)
  • sărutați
(să)
  • sărutați
  • sărutați
  • sărutarăți
  • sărutaserăți
  • sărutaseți
a III-a (ei, ele)
  • săru
(să)
  • sărute
  • sărutau
  • săruta
  • sărutaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)