11 definiții pentru săritor (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor.

săritor, ~oare [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~i, ~oare / E: sărit2 + -tor] 1 a Care sare2 (1). 2 a (Îe) ~ în ochi Absolut evident Si: frapant. 3 smf (Spc) Persoană care practică probe de sărituri în diverse ramuri sportive. 4 smf (Spc; înv) Acrobat. 5 sf (Pop) Cascadă (1). 6 sf (Lpl) Familie de insecte din ordinul ortopterelor care au picioarele din urmă adaptate pentru sărit1. 7 sf (Lsg) Insectă care face parte din familia săritoarelor (6). 8 sm (Ent; reg; spc) Cosaș (5). 9 sf (Îvr; lpl) Ordin de mamifere care au caracteristica de a sări2. 10 sf (Buc; Mol) Parte a lăptocului morii de lângă roată, mai înclinată decât restul lăptocului Si: (reg) sărită2 (9). 11 sf (Reg) Ultima porțiune a ulucului pe care sunt coborâte lemnele, din munte, puțin ridicată în sus, de unde acestea cad în tason făcând un salt2 prin aer Si: (reg) sărită2 (10). 12 sf (Reg) Săritură (1). 13 sfn (Pop) Pârleaz. 14 sf Loc în care o potecă de munte se întrerupe brusc și se continuă la alt nivel. 15 sf (Reg) Piatră mare, așezată în drum care trebuie sărită pentru a putea trece drumul. 16 a (D. lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. 17 a (Asr; d. ape) Care țâșnește în sus (din pământ). 18 a (Îs) Fântână ~ Fântână arteziană. 19 a (D. oameni) Care se grăbește, care se repede (să facă ceva). 20 a (D. oameni) Care intervine grabnic într-o acțiune. 21 a (D. oameni) Care e gata să ajute pe cineva Si: îndatoritor, serviabil. 22 a (Spc; înv) Care se repede la cineva, cu dușmănie, atacându-l. 23 sf (Mun; Olt) Joc de copii nedefinit mai de aproape.

SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine grabnic într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. Subst. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor.

SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj. 1. Care sare; (despre apă) care țîșnește. Fîntîni de ape săritoare Ar răcori-o-n orice clipă. MACEDONSKI, O. I 67. Capra mea nu-i de cele săritoare și-i bună de lapte. CREANGĂ, P. 42. ◊ (Popular) Fîntînă săritoare = fîntînă arteziană, v. artezian. 2. Care aleargă în ajutorul cuiva, care e gata să ajute pe cineva. Cînd a început a cărunți era, ca orice romîn, blînd și săritor la nevoia altuia. SADOVEANU, O. VIII 90. Tot satul îl iubea fiindcă era bun și liniștit și săritor la nevoie. REBREANU, R. I 137. Ercule, săritor, precum firea îl lăsase pre el, cînd auzea de nedreptăți, n-aștepta să-i zică de două ori. ISPIRESCU, U. 75.

SĂRITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) și substantival Care sare. 2) fig. (despre persoane) Care este totdeauna gata să ajute pe cineva; care vine în ajutor. /a sări + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre

săritór adj. m., pl. săritóri; f. sg. și pl. săritoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SĂRITÓR adj. v. amabil, binevoitor, îndatoritor, serviabil.

săritor adj. v. AMABIL. BINEVOITOR. ÎNDATORITOR. SERVIABIL.

FÂNTÂNĂ SĂRITOÁRE s. v. arteziană, fântână (arteziană, țâșnitoare), havuz.

fîntînă săritoare s. v. ARTEZIANĂ. FÎNTÎNĂ (ARTEZIANĂ, ȚÎȘNITOARE). HAVUZ.

Intrare: săritor (adj.)
săritor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • săritor
  • săritorul
  • săritoru‑
  • săritoare
  • săritoarea
plural
  • săritori
  • săritorii
  • săritoare
  • săritoarele
genitiv-dativ singular
  • săritor
  • săritorului
  • săritoare
  • săritoarei
plural
  • săritori
  • săritorilor
  • săritoare
  • săritoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

săritor (adj.)

  • 1. Care sare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Fîntîni de ape săritoare Ar răcori-o-n orice clipă. MACEDONSKI, O. I 67.
      surse: DLRLC
    • Capra mea nu-i de cele săritoare și-i bună de lapte. CREANGĂ, P. 42.
      surse: DLRLC
  • 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune.
    surse: DEX '09
    • 2.1. prin specializare Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Cînd a început a cărunți era, ca orice romîn, blînd și săritor la nevoia altuia. SADOVEANU, O. VIII 90.
        surse: DLRLC
      • Tot satul îl iubea fiindcă era bun și liniștit și săritor la nevoie. REBREANU, R. I 137.
        surse: DLRLC
      • Ercule, săritor, precum firea îl lăsase pre el, cînd auzea de nedreptăți, n-aștepta să-i zică de două ori. ISPIRESCU, U. 75.
        surse: DLRLC
  • 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 3.1. popular Fântână săritoare = fântână arteziană.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Sări + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09