16 definiții pentru săgetător (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător.

săgetător, ~oare [At: COD. VOR. 54/14 / V: sege~ / Pl: ~i, ~oare / E: săgeta + -ător] 1 sm Persoană (îndeosebi ostaș) care trage cu arcul Si: arcaș (1), (îrg) săgetar (2), (înv) săgetaș (1). 2 a Care săgetează (1). 3 a Care săgetează (2). 4 a (Fig) Care săgetează (13). 5 smf (În credințe și în superstiții populare) Duh rău, ființă imaginară etc. care ar provoca boala numită săgetătură Si: (reg) săgetătură (10), săgetoaică. 6 a (Fig) Care săgetează (15) Si: (înv) săgetos (1). 7 a (D. cuvinte, afirmații, aluzii etc.) Plin de răutate, de ironie sau de critică Si: înțepător, tăios, usturător. 8 a (D. cuvinte, afirmații, aluzii etc; fig; pex) Pătrunzător. 9 a (D. ochi; privire; fig) Care săgetează (22). 10 av (D. ochi; privire; fig) Cu insistență (și adesea cu dezaprobare). 11 a (D. zbor; mers, etc., fig) Cu mișcări sau deplasări extrem de rapide (și în linie dreaptă) Si: săgetat2 (9). 12 sm (Lsg; art; de obicei ca nume propriu) Constelație zodiacală din emisfera australă care cuprinde 140 de stele vizibile Si: arcașul (3). 13 sm (Lsg; art; de obicei ca nume propriu) Semn al săgetătorului (12) reprezentat printr-un om sau centaur care trage cu arcul. corectată

SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații; al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător.

SĂGETĂTÓR1, săgetători, s. m. 1. Arcaș, săgetar. Se vede că acesta-i vestitul Păsări-Lăți-Lungilă, fiul săgetătorului și nepotul arcașului. CREANGĂ, P. 246. 2. Al nouălea semn al zodiacului, reprezentînd un om sau un centaur care trage cu arcul. În tavan zodiacul a fost zugrăvit de un meșter stîngaci, după un almanah oarecare; gemenii și cumpăna, racul și săgetătorul. C. PETRESCU, C. V. 258.

SĂGETĂTÓR2, -OÁRE, săgetători, -oare, adj. 1. (Rar) Care trimite săgeți, care săgetează; (mai ales fig.) pătrunzător, scrutător, tăios. Ce-i cu ăsta? întrebă el... aruncînd spre Furtună o privire scurtă, săgetătoare. MIRONESCU, S. A. 26. Ochii cei vătămători Și de foc săgetători. ALECSANDRI, P. P. 10. ♦ (Substantivat, în superstiții) Duh necurat, ființă imaginară care provoacă boala numită săgetătură. Unde vă duceți voi... săgetători și săgetătoare? ȘEZ. IV 19. ♦ Fig. Strălucitor, scînteietor. Oala... era plină, plină de aur!... Peste o sută, peste două sute de ochi săgetători. GALACTION, O. I 149. 2. (Despre zbor, mers etc.) Cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute ca săgeata. Săgetătorul zbor de rîndunică. CAZIMIR, L. U. 8.

SĂGETĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care săgetează. 2) fig. (despre ochi, priviri, vorbe) Care parcă străpunge; pătrunzător; ager; ascuțit. /a săgeta + suf. ~tor

SĂGETĂTÓR2 ~i m. 1) Persoană care trage cu arcul; arcaș. 2) la sing. art. pop. Constelație din emisfera australă; arcașul. ◊ Zodia ~ului unul din cele douăsprezece sectoare ale zodiacului. /a săgeta + suf. ~tor

săgetător m. 1. arcaș; 2. al noulea semn al zodiacului, reprezentat sub forma unui centaur care trage cu arcul.

săgetătór adj. și s.m. (d. săgetez, după vsl. strĭelĭcĭ, săgetător). Acela care săgetează, care trage cu arcu, arcaș. O constelațiune (numită și arcașu). Al un-spre-zece-lea semn al zodiaculuĭ (Novembre), reprezentat pintr’un centaur care trage cu arcu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!săgetătór adj. m., s. m., pl. săgetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săgetătoáre

săgetătór adj. m., s. m., pl. săgetătóri; f. sg. și pl. săgetătoáre

Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.

Săgetătórul s. pr. m. art.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SĂGETĂTÓR s. 1. v. arcaș. 2. (ASTRON.; n.pr.; art.) Arcașul (art.). (~ul este numele unei constelații.)

SĂGETĂTOR s. 1. arcaș, (înv. și pop.) săgetar, (înv.) săgetaș. (~ din armata lui Ștefan cel Mare.) 2. (ASTRON.; art.) arcașul (art.). (~ este numele unei constelații.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SĂGETĂTORUL (Saggitarius) 1. Constelație zodiacală din emisfera australă, între Scorpion și Capricorn. Conține 146 de stele vizibile, iar în direcția ei se află situat centrul Galaxiei. Se mai numește Arcașul. 2. Al nouălea semn zodiacal, între Scorpion și Capricorn (23 nov.-21 dec.).

Intrare: săgetător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • săgetător
  • săgetătorul
  • săgetătoru‑
plural
  • săgetători
  • săgetătorii
genitiv-dativ singular
  • săgetător
  • săgetătorului
plural
  • săgetători
  • săgetătorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)