răntuna [At: VARLAAM, C. 102 / V: ~urna, ren~, (reg) rân~, (rar) ~tina / Pzi: răntun, ~nez / E: ns cf înturna] (Îrg) 1 vt A răsturna (1). 2 vr A se rostogoli. 3 vr (Îvr; d. râuri) A-și schimba cursul. 4 vr (Îvr; d. râuri) A coti (10).

răntina v vz răntuna

rănturna v vz răntuna

rântuna v vz răntuna

răntún, -éz și răntúrn v. tr. (din ră-intorn). Vechĭ. Răstorn, înlătur. – Și rînt-, rent-.

rîntún, -át, V. răntun.

RĂNTUNA vb. v. arunca, azvârli, culca, dărâma, doborî, întinde, lungi, prăbuși, prăvăli, răsturna, trânti.

răntuna vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CULCA. DĂRÎMA. DOBORÎ. ÎNTINDE. LUNGI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RĂSTURNA. TRÎNTI.

RĂNTUNA vb. (Mold,, Criș., Trans. SV) A răsturna. A: Cine va răntuna noaă, piatra de pre ușea gropiei? VARLAAM. Omul . . . răntuna pietrile de la peșteră. DOSOFTEI, VS. Să-i răntune și să ia de pre inima lui piatra orbirei. L SEC. XVII, 7^r. C: Mă răntuniu să pier. MOL. 1695, 52^v. Piatra era mare și cu greu a o răntuna. C 1729, 57^r // B: Vine Hristos ca să-i răntune și să ia dupre inima lui piatra orbirii . L ante 1693, 25^v. ♦ (Mold.) A se rostogoli, O piatră din deal la vale ... să răntună și nu să poate opri. VARLAAM ; cf. NECULCE. Variante: răntune (MOL. 1695, 52^v). Etimologie: cf. înturna. Cf. i z v r e t i.

răntuná, v.t. v. rântuna.

răntu(r)na, răntu(r)n, vb. I (înv.) a răsturna, a înlătura; a coti.