RĂNTUNA vb. (Mold,, Criș., Trans. SV) A răsturna. A: Cine va răntuna noaă, piatra de pre ușea gropiei? VARLAAM. Omul . . . răntuna pietrile de la peșteră. DOSOFTEI, VS. Să-i răntune și să ia de pre inima lui piatra orbirei. L SEC. XVII, 7^r. C: Mă răntuniu să pier. MOL. 1695, 52^v. Piatra era mare și cu greu a o răntuna. C 1729, 57^r // B: Vine Hristos ca să-i răntune și să ia dupre inima lui piatra orbirii . L ante 1693, 25^v. ♦ (Mold.) A se rostogoli, O piatră din deal la vale ... să răntună și nu să poate opri. VARLAAM ; cf. NECULCE. Variante: răntune (MOL. 1695, 52^v). Etimologie: cf. înturna. Cf. i z v r e t i.