rotaș [At: (a. 1793) IORGA, S. D. VIII, 27 / Pl: ~i, ~e / E: roată + -aș] 1-2 sm, a (Cal) înhămat sau (rar) (bou) înjugat la oiște înaintea roților (după înaintași) Si: (reg) rudar² (3), rudaș¹ (5). 3 sm Vizitiu care conduce rotașii (1). 4 sm Porumbel care face tumbe în timpul zborului. 5 sm Porumbel cu coada rotată (2).

ROTAȘ, -Ă, rotași, -e, adj. (Despre animale de tracțiune, mai ales despre cai) Înhămat, prins lîngă roata și oiștea carului sau a căruței, în spatele înaintașului. Doi surugii... se aflau, unul călare pe un cal fruntaș, altul cocoțat dinapoia cailor rotași, pe capră. PAS, L. I 55. ◊ (Substantivat) Caii, smuciți brusc de hamuri, se înghesuiră speriați unii într-alții, rotașii încercînd să se ridice în două picioare. CAMIL, PETRESCU, O. II 149. S-aud zurgălăii în noapte cum sună, Merg spornic rotașii. ANGHEL, P. 94. Cînd sosea cîte un jupîn, ori nea cutare, călare pe rotașul din stînga, plesnind voinicește pe naintași, lelițele, cumetrele, finele, suratele îi ieșeau voioase înainte. DELAVRANCEA, S. 215. ♦ Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. Caii trăgeau la deal din toate puterile. Se auzea gîrbaciul rotașului pocnind, iar glasul lui strigînd la înaintaș. D. ZAMFIRESCU, R. 240.

ROTAȘ, rotași, s.m. (La pl.) Perechea de cai înhămați la oiște; (la sg.) fiecare dintre cei doi cai care formează această pereche.

rotáș, -ă adj. și s. (d. roată). Care e maĭ aproape de roate, vorbind de caiĭ înhămațĭ cîte doĭ: caĭ rotașĭ, mijlocașĭ și înaintașĭ.

rotaș¹ adj. m., pl. rotași; f. rotașă, art. rotașa, pl. rotașe

rotaș² s. m., pl. rotași

rotaș² s. m., pl. rotași

rotaș adj. m., s. m., pl. rotași; f. sg. rotașă, pl. rotașe

ROTAȘ s. (reg.) rudar, rudaș. (Caii numiți ~i sunt înhămați înapoia înaintașilor.)

ROTAȘ s. (reg.) rudar, rudaș. (Caii numiți ~ sînt înhămați înapoia înaintașilor.)