ROMANIȚĂ, romanițe, s. f. (Bot.; regional) Mușețel. [Var.: romăniță s. f.] – Din pol. rumianiec, ucr. romanec’.

ROMANIȚĂ ~e f. 1) Plantă erbacee anuală, cu frunze alterne divizate și cu flori aromate, albe pe margini și galbene în centru, folosită în medicină; mușețel. 2) Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mari, plăcut mirositoare. [G.-D. romaniței] /roman + suf. ~iță

romaniță s. f., g.-d. art. romaniței; pl. romanițe

romaniță s. f., g.-d. art. romaniței; pl. romanițe

ROMANIȚĂ s. (BOT.) romaniță neadevărată v. romaniță nemirositoare; romaniță nemirositoare (Matricaria inodora) = romaniță neadevărată, (reg.) mărăriță, roman, tătăiși (pl.), chioara-găinii, mărarul-broaștei, mușețel-prost, ochiul-boului, romaniță proastă, romaniță puturoasă, romon-bolund.

ROMANIȚĂ s. v. granat, mușețel, spilcuță.

Matricaria maritima L. [syn. M. inodora L.; Chrysanthemum inodorum L.; C. maritimum (L.) Pers.]. Specie care înflorește primăvara-toamna. Flori (cele centrale tubuloase, galbene, cele marginale ligulate, albe) în capitule lung-pedunculate, solitare, terminale, foliolele involucrului oblonge cu vîrf bont, așezate imbricat, în mai multe rînduri. Fructele, achene nearipate. Frunze glabre, puțin cărnoase, de cîteva ori palmat-sectate, cu foliolele liniare. Tulpină (35-55 cm înălțime) dreaptă, ramificată în treimea superioară, glabră, verde-întunecat.