7 definiții pentru ridicat (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RIDICÁT1 s. n. Ridicare. – V. ridica.

RIDICÁT1 s. n. Ridicare. – V. ridica.

ridicat1 sn [At: M. COSTIN, O. 86 / V: (înv) răd~ / Pl: ? / E: ridica] 1-15 Ridicare (1-3, 60, 67-68, 70, 74, 83-84, 89, 130, 161, 167). 16 Punere în poziție (normală) verticală (a unui obiect căzut, aplecat sau culcat).

RIDICÁT1 s. n. Ridicare. (Cu pronunțare regională) După rîdicatul viei la un harac, se sapă tot pămîntul și apoi se încordează. I. IONESCU, P. 249. Eu n-am fost față la rădicatul acei grinzi. DRĂGHICI, R. 118.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RIDICÁT s. 1. v. ridicare. 2. culegere, cules, ridicare, strângere, strâns. (~ul unei hârtii de pe jos.) 3. îndepărtare, înlăturare, ridicare. (~ul unui colț din văl.) 4. v. suflecare.

RIDICAT s. 1. ridicare, săltare, săltat, suire, suit, urcare, urcat. (~ sacului în căruță.) 2. culegere, cules, ridicare, strîngere, strîns. (~ unei hîrtii de pe jos.) 3. îndepărtare, înlăturare, ridicare. (~ unui colț din văl.) 4. ridicare, suflecare, (înv. și reg.) suflecătură. (~ mînecilor.)

Intrare: ridicat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ridicat
  • ridicatul
  • ridicatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ridicat
  • ridicatului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ridicat (s.n.)

etimologie:

  • vezi ridica
    surse: DEX '09