RETORISM s. n. Abuz de figuri și de elemente retorice, elocvență afectată, prețioasă, artificială. – Din retoric.

retorism sn [At: VĂCĂRESCUL, ap. ODOBESCU, S. I, 301 / V: (înv) rit~ (S și: ritorizm) / E: retor] 1 Elocvență încărcată de figuri și elemente retorice. 2 Stil emfatic, retoric.

RETORISM s. n. Abuz de figuri și de elemente retorice, elocvență emfatică, vorbărie pompoasă, lipsită de conținut. – Din retoric.

RETORISM s. n. Elocvență seacă, vorbărie pompoasă și lipsită de conținut. Izgonea din juru-i ca pe ceva brutal retorismul patriotic. SADOVEANU, E. 173.

RETORISM s.n. (Peior.) Abuz de figuri și de elemente retorice; elocvență seacă, vorbărie goală și emfatică, lipsită de idei. [< retor(ic) + -ism].

RETORISM s. n. abuz de figuri și de elemente retorice; elocvență emfatică, lipsită de idei. (< retor/ic/ + -ism)

RETORISM n. 1) Caracter retoric. 2) Abuz de elemente retorice; elocvență afectată; exces de cuvinte bombastice. /Din retoric

ritorism sn vz retorism

retorism s. n.

retorism s. n.

retorism s. n.

RETORISM s. v. afectare.

RETORISM s. afectare, artificialitate, cîntare, emfază, grandilocvență, manierism, patos, prețiozitate. (~ în stilul cuiva.)

RETORISM s. n. (< retor, cf. lat. rhetor, it. retore, fr. rhéteur, ngr. ritor + suf. -ism): elocvență seacă, vorbărie goală și emfatică, lipsită de idei.