rentă sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~te / E: fr rente] 1 Venit regulat pe care îl obține un proprietar de pe urma unui capital plasat, a unui teren (prin redarea contra plată a dreptului de folosință a acestuia) etc. Si: (înv) rendită (1). 2 Dobândă produsă de o obligațiune și plătită de stat Si: (înv) rendită (2). 3 (În feudalism) Plată (în muncă, produse sau bani) la care era obligat iobagul față de stăpânul său.

RENTĂ, rente, s. f. (În sistemul capitalist) Venit, profit anual produs de un capital plasat; dobîndă produsă de o obligațiune și plătită de stat. ◊ Rentă viageră v. viager. ♦ (În feudalism) Plată (în muncă, produse sau bani) la care era obligat iobagul față de stăpînul său. În părțile muntelui, țăranul nu este supus pentru aceeași parte de pămînt decît la o rentă fixă anuală. KOGĂLNICEANU, S. A. 159.

RENTĂ s.f. 1. (Ist.) Plată (în muncă, în produse sau în bani) la care era obligat iobagul față de stăpînul său. 2. (Ec.) Venit pe care îl aduce cu regularitate un bun imobiliar și care nu este legat de o activitate productivă a proprietarului acestora; dobîndă a unei obligații emise de stat. ♦ Rentă viageră = rentă anuală care încetează la moartea beneficiarului. [< fr. rente].

RENTĂ s. f. 1. plată (în muncă, în produse sau în bani) la care era obligat iobagul față de stăpânul său. 2. venit pe care îl aduce cu regularitate un bun (i)mobiliar și care nu este legat de o activitae productivă a proprietarului. (< fr. rente)

RENTĂ ~e f. ec. Venit regulat pe care îl aduce o proprietate, fără ca posesorul acesteia să depună vreo activitate productivă. /<fr. rente

rentă f. 1. venit anual: trăiește din rentele sale; 2. dobândă anuală a unui capital plasat: rentele pot fi viagere (cari se sting cu titularul) și perpetue (cari se transmit prin moștenire).

*réntă f., pl. e (fr. rente, d. lat. pop. réndita, d. réddita, part. d. réddere, a înapoĭa; it. réndita. V. arendă). Venit anual: a trăi din renta ta. Dobînda anuală a unuĭ capital plasat: rentă viageră (pînă la moarte), rentă perpetuă (care rămîne urmașilor).

rentă s. f., g.-d. art. rentei; pl. rente

rentă s. f., g.-d. art. rentei; pl. rente

rentă s. f., g.-d. art. rentei; pl. rente

RENTĂ s. (înv.) rendită. (A primi o ~ anuală.)

RENTĂ s. (înv.) rendită. (A primi o ~ anuală.)

RÉNTĂ (< fr.) s. f. Venit regulat pe care îl obține un proprietar în virtutea dreptului său de proprietate asupra unui teren, capital etc. (prin cedarea contra plată a drepturilor de folosință a acestora). ◊ R. viageră v. viager. ◊ R. economică = surplusul de venit pe care îl primește un factor de producție (pământul, capitalul, munca) față de venitul necesar pentru a-l menține în ocuparea prezentă. ◊ R. funciară = venitul periodic, sub formă bănească sau în natură, primit de proprietarul terenului în schimbul cedării dreptului de ocupare și de utilizare a acestuia, conform cu termenii unui contract de arendare a terenului.