RECIDIVĂ, recidive, s. f. 1. Săvârșire de către o persoană, în anumite condiții, a unei noi infracțiuni pentru care legea penală prevede pedepse privative de libertate. 2. (Med.) Reapariție, revenire a unei boli după ce aceasta s-a vindecat clinic; recădere. – Din fr. récidive.

recidivă sf [At: CORNEA, E. I, 68/20 / V: (înv) ~iti~, reți~, rețed~, rețidiv sn / Pl: ~ve / E: fr récidive, ger Rezidiv(e)] 1 (Med) Reapariție a unei boli după vindecare Si: (înv) recădere (2). 2 Săvârșire de către aceeași persoană, în anumite condiții, a unei noi infracțiuni pentru care legea penală prevede pedepse privative de libertate. 3 (Pex) Repetare de către cineva a unei greșeli, a unei vini, a unei fapte condamnabile.

RECIDIVĂ, recidive, s. f. 1. Săvârșire de către aceeași persoană a unei noi infracțiuni. 2. (Med.), Reapariție, revenire a unei boli după ce aceasta s-a vindecat clinic; recădere. – Din fr. récidive.

RECIDIVĂ, recidive, s. f. 1. (Jur.) Repetare a unei infracțiuni pentru care a suferit anterior o condamnare. După a treia și a patra recidivă, onorabila dicasterie îi despărți. NEGRUZZI, S. I 79. ◊ Fig. «N-o să mai iubesc», zisese Biata-mi inimă naivă. Dar văzîndu-te pe tine, A căzut în recidivă. TOPÎRCEANU, B. 56. 2. (Med.) Reapariție, revenire a unei boli după o vindecare aparentă. După destulă vreme de mizerie, a venit recidiva și apoi, din fericire, moartea. CARAGIALE, N. S. 25.

RECIDIVĂ s.f. 1. Repetare a aceluiași delict, a aceleași crime. 2. (Med.) Reapariție, revenire a unei boli. [< fr. récidive, cf. lat. recidivus – care cade în aceeași greșeală].

RECIDÍVĂ s. f. 1. reapariție, revenire a unei boli după vindecare; reîmbolnăvire. 2. (jur.) repetare de către cineva a aceleiași greșeli, infracțiuni. (< fr. récidive)

RECIDÍVĂ ~e f. 1) jur. Infracțiune comisă de o persoană condamnată anterior. 2) med. Reapariție a unei boli după vindecare. /<fr. récidive, germ. Rezidiv(e)

recidivă f. 1. recădere în acelaș delict, în aceeaș crimă: recidiva atrage o agravațiune a pedepsei; 2. Med. revenirea unei boale.

*recidívă f., pl. e (mlat. recidiva, fem. d. cl. recidivus, d. recidere, a recădea, d. cádere, a cădea). Comiterea din noŭ a alteĭ greșelĭ: recidiva atrage o pedeapsă maĭ gravă, a cădea în recidivă. Med. Revenirea uneĭ boale: canceru are numeroase recidive.

recitivă sf vz recidivă

rețedivă sf vz recidivă

rețidiv sn vz recidivă

rețidivă sf vz recidivă

recidivă s. f., g.-d. art. recidivei; pl. recidive

recidivă s. f., g.-d. art. recidivei; pl. recidive

recidivă s. f., g.-d. art. recidivei; pl. recidive

RECIDIVĂ s. (MED.) (livr.) reșută, (înv.) recădere.

RECIDIVĂ s. (MED.) (înv.) recădere.