ravac sn [At: URICARIUL, IV, 133/12 / V: (îvp) răv~, (reg) rev~ / E: tc ravak] Miere de bună calitate care se scurge din fagurii expuși la soare. 2 Must care se scurge din strugurii puși în teasc (fără presare). 3 Vin superior obținut din ravac (1). 4 Vin limpede, separat de drojdii, prin trecerea lui dintr-un butoi în altul. 5 Vin rămas neînghețat într-un butoi expus la temperaturi joase. 6 Vin obținut din diverse fructe (de munte). 7 (Reg) Grăsime care se scurge din cașul stors de zer.

RAVAC s. n. 1. Must care se scurge de la sine din strugurii puși în teasc (fără ca aceștia să fie storși sau zdrobiți); vin obținut din acest must; vin limpede, separat de drojdii, prin trecerea lui dintr-un butoi în altul; vin rămas neînghețat într-un butoi expus la temperaturi joase. De acolo plecam să încercăm alt vinaț; și-aducea el aminte de niște ravac nebun. M. I. CARAGIALE, C. 60. Se scurge... mustul ce se numește ravac. I. IONESCU, P. 252. 2. Miere (de calitatea întîi) care se scurge de la sine din fagurii expuși la soare. – Variantă: răvac (TEODORESCU, P. P. 546) s. n.

RAVAC n. 1) Must care se obține din strugurii striviți fără a fi dați la teasc. 2) Vin care se obține din acest must. 3) Miere care se scurge din fagurii expuși la soare. /<turc. ravak

ravác n., pl. urĭ (turc. ravak, mĭere scursă foarte pură). Mĭerea cea maĭ pură sursă la început din faguriĭ expușĭ la soare. Vinu care se scurge la început din struguriĭ pușĭ în teasc și nestorșĭ. – Și răvac. V. răvăcesc.

răvac¹ sn vz ravac

revac sn vz ravac

RĂVAC s. n. v. ravac.

răvac n. 1. partea cea mai curată a mierii ce se scurge din fagurii expuși la soare; 2. must scurs din struguri: o vedriță de răvac POP. [Turc. RAVAK].

răvác, V. ravac.

ravac s. n.

ravac s. n.

ravac s. n.

răvac (-curi), s. n. – 1. Miere naturală. – 2. Primul must, care curge fără a distruge strugurii. – Var. ravac. Tc. ravak (Șeineanu, II, 300; Lokotsch 1710), cf. sb. ravak. – Der. răvăci, vb. (a pritoci vinul), probabil cuvînt identic cu a răvăși, vb. (a pritoci vinul; a descompune, a răscoli, a zăpăci), pentru al cărui semantism cf. cele două sensuri ale sp. trasegar; răvășeală (var. răvăceală), s. f. (dezordine, zăpăceală).