ratificare sf [At: GM (1854), 3502/14 / Pl: ~cări / E: ratifica] Confirmare în formă autentică a unui act, tratat, lege etc. pentru a le face să aibă deplină valabilitate.

RATIFICARE, ratificări, s. f. Acțiunea de a ratifica; confirmare, în formă autentică, de către o autoritate competentă a convențiilor, a tratatelor etc., pentru a le da valabilitate. Ratificarea convenției economice.

RATIFICARE s.f. Acțiunea de a ratifica și rezultatul ei; ratificație. ♦ Acțiune juridică prin care un stat își însușește prin intermediul organelor sale competente un tratat internațional. ◊ Instrument de ratificare = document în care se consemnează însușirea unui tratat internațional de către un stat. [< ratifica].

RATIFICARE s. f. 1. (jur.) act prin care organul competent al unui stat declară că își însușește un tratat semnat de reprezentantul său cu un alt stat sau cu mai multe state. ♦ instrument de ~ = document în care se consemnează însușirea unui tratat internațional de către un stat. 2. aprobare a unui act săvârșit de un alt organ. (< ratifica)

*ratificațiúne f. (lat. ratificatio, -ónis). Acțiunea de a ratifica. Actu (hîrtia) în care e scrisă această acțiune. – Și -áție, dar ob. -áre.

ratificare s. f., g.-d. art. ratificării; pl. ratificări

ratificare s. f., g.-d. art. ratificării; pl. ratificări

ratificare s. f., g.-d. art. ratificării; pl. ratificări

RATIFICARE s. v. confirmare.

RATIFICARE s. (JUR.) confirmare, consacrare, consfințire, întărire, sancționare, sancțiune, validare, (înv.) sacrare. (~ a unei legi.)