5 definiții pentru ranț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ranț sn [At: KLEIN, D. 154 / V: (Pl: ~țe) sf, roanță sf (reg; sgp) ~ură sf / Pl: ~uri, (reg) ~ure / E: mg ránc] 1 (Trs) Cută (1). 2 (Reg) Franj (1). 3 (Lpl) Fire destrămate care atârnă la o haină netivită. 4 (Reg; îf ranță) Resturi de urzeală Si: urioc. 5 (Reg; fig) Femeie cu purtări imorale. 6 Cal slab Si: gloabă (4), mârțoagă. 7 (Reg; lpl; îf ranțură) Ornamente de postav colorat care se aplică pe suman în dreptul șoldurilor. 8 (Reg; îf ranță, roanță) Ferăstrău de mână. 9 (Mun; îf ranță) Rumeguș. 10 (Reg) Roată dințată. 11 (În jocurile de copii) Parte a monedei pe care este scrisă cifra. 12 (Îcs) În ~ sau în ~ă Joc de copii, cu bani sau cu nasturi, nedefinit mai îndeaproape.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RANȚ s. v. creț, cută, dungă, încrețitură, rid, rumegătură, rumeguș, zbârcitură.

ranț s. v. CREȚ. CUTĂ. DUNGĂ. ÎNCREȚITURĂ. RID. RUMEGĂTURĂ. RUMEGUȘ. ZBÎRCITURĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ranț (-țuri), s. n. – Cută, zbîrcitură. Mag. ránc (Gáldi, Dict., 154). În Trans., înv.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ranț, ránțuri, s.n. (reg.) 1. cută, zbârcitură. 2. franj; urioc. 3. femeie morală. 4. ferăstrău. 5. roată dințată.

Intrare: ranț
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ra
  • ranțul
  • ranțu‑
plural
  • ranțuri
  • ranțurile
genitiv-dativ singular
  • ra
  • ranțului
plural
  • ranțuri
  • ranțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)