15 definiții pentru răutate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

răutate sf [At: CORESI, EV. 237 / P: ră-u~ / V: (înv) răot~, reot~, ~reu~, (reg) răiăt~, răit~, ~uăt~ / Pl: ~tăți, (înv, nob) ~ / E: rău + -ătate] 1 (Îoc bunătate) Însușirea de a fi rău (3) Si: (înv) răință (1), răire (1). 2 Înclinarea de a face rău (141) altora Si: (înv) răință (2), răire (2). 3 Înclinarea de a spune vorbe supărătoare Si: maliție, (înv) răință (3), răire (3), (înv) răutăție, (reg) opșag. 4 Însușirea celui rău (3) în raport cu alții Si: neîndurare, cruzime, (reg) răiciune. 5 (Înv; lpl) Păcate. 6 (Înv; lpl) Vicii. 7 (Înv) Ticăloșie. 8 (Înv) Păcătoșenie. 9 (De obicei lpl) Intenție rea (17). 10 (De obicei lpl) Faptă care denotă răutate (1). 11 (Îlav) Cu ~ În mod răutăcios Si: malițios. 12 (Îal) Sarcastic. 13 Afirmație răutăcioasă și ironică Si: maliție, malițiozitate. 14 Om rău (3). 15 (Reg) Persoană decăzută din punct de vedere moral 16 Faptă rea (26) Si: nelegiuire. 17 (Înv) Rău (141). 18 Pagubă. 19 Poznă. 20 (Îvp) Nenorocire. 21 (Reg) Sărăcie. 22 (Îrg) Tulburare socială. 23 Război. 24 (Pop) Suferință fizică. 25 Boală (1). 26 (Șîs ~a copiilor) Epilepsie (1). 27 (Înv) Tortură.

RĂUTÁTE, (2, 3) răutăți, s. f. 1. Caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. ◊ Loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (Concr.) Faptă rea. 4. Om rău. [Pr.: ră-u-] – Rău + suf. -ătate.

RĂUTÁTE, (2, 3) răutăți, s. f. 1. Caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. ◊ Loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (Concr.) Faptă rea. 4. Om rău. [Pr.: ră-u-] – Rău + suf. -ătate.

RĂUTÁTE, (2, 3, 4) răutăți, s. f. (În opoziție cu bunătate) 1. Felul de a fi caracteristic omului rău; înclinare spre a face rău altora. În ochii fratelui meu se aprinse o flacără de răutate. SADOVEANU, O. I 425. Dar-ar domnul s-o pătrunză milostiva-ți bunătate! Dar mi-e teamă că-i e duhul prea cuprins de răutate. DAVILA, V. V. 151. Bunătatea nu are de-a face cu răutatea. CREANGĂ, P. 209. ◊ Loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie veninoasă. Întrebă repede, cu răutate. SADOVEANU, O. VIII 233. Credinciosul împăratului încuind ușa pe din afară, cu răpegiune, le zice cu răutate: las’că v-am găsit eu ac de cojoc. CREANGĂ, P. 251. 2. (Mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. Această dădacă știe să dea în bobi și să caute în cărți, și ea îți cunoaște toate răutățile. SADOVEANU, Z. C. 220. Dar afară de acestea, vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale. EMINESCU, O. I 134. 3. (Mai ales la pl.) Faptă rea. A venit să mai vadă o dată locul vicleniilor și răutăților lui? SADOVEANU, O. VIII 236. ◊ Capul răutăților v. cap1 (II). 4. Om rău. Cine să fi venit?...Ia, niște răutăți... niște jigănii de păgîni. SADOVEANU, O. I 516. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Biata babă, din pricina nurori-sa, slăbise ca sf. Vinere, că răutatea de noră-sa nu-i dădea nici mîncare la vreme. ȘEZ. IV 159. – Pronunțat: ră-u-.

RĂUTÁTE ~ăți f. 1) Trăsătură de caracter a omului rău; pornirea de a face rău altora. ◊ Cu ~ în mod răuvoitor; cu dușmănie. 2) Acțiune prin care se face cuiva un rău; faptă rea. Vorbe pline de ~. ◊ Capul ~ăților persoană care plănuiește și face fapte rele. 3) fig. Persoană care produce altora neplăceri; om rău. 4) la pl. Nenorociri, necazuri care se abat asupra cuiva. [G.-D. răutății; Sil. ră-u-] /rău + suf. ~tate

răutate f. 1. caracterul celui răutăcios; 2. vorbă sau faptă răutăcioasă: capul tuturor răutăților; 3. malițiozitate. [Formațiune din rău după analogia lui bunătate].

răutáte f. (d. răŭ). Caracteru omuluĭ răŭ: răutatea oamenilor n’are marginĭ. Malițiozitate, ironie veninoasă: a rîde cu răutate. Faptă rea: a face răutățĭ. Vechĭ. Nenorocire, răŭ: asta nu e mare răutate. A fi capu răutăților, a fi originea saŭ autoru tuturor relelor. – Vechĭ și reutate, răotate (cp. cu cheoloare, greotate, prioteasă), și răime.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răutáte (ră-u-) s. f., g.-d. art. răutắții; pl. răutắți

răutáte s. f. (sil. ră-u-), g.-d. art. răutății; pl. răutăți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂUTÁTE s. 1. (livr.) maliție, malițiozitate, (înv. și reg.) răime, răință, (reg.) zăcășeală, zăcășie, (înv.) răire, (fig.) fiere, venin. (~ unei persoane; vorbă plină de ~.) 2. asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, sălbăticie, violență, vitregie, (rar) nemilă, nemilostivire, (pop.) câinie, câinoșenie, (înv. și reg.) năsilnicie, (înv.) crâncenie, cruzie, cumpliciune, cumplire, grozăvie, neomenire, răiciune, sălbătăcime, sălbăticiune, sirepie, varvarie, (fig.) duritate. (~ purtării cuiva.)

RĂUTÁTE s. v. belea, bucluc, cusur, dandana, defect, deficiență, epilepsie, imperfecțiune, insuficiență, încurcătură, lacună, lipsă, meteahnă, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, păcat, pocinog, rău, scădere, slăbiciune, supărare, viciu.

răutate s. v. BELEA. BUCLUC. CUSUR. DANDANA. DEFECT. DEFICIENȚĂ. EPILEPSIE. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. ÎNCURCĂTURĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. PACOSTE. PĂCAT. POCINOG. RĂU. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. SUPĂRARE. VICIU.

RĂUTATE s. 1. (livr.) maliție, malițiozitate, (înv. și reg.) răime, răință, (reg.) zăcășeală, zacășie, (înv.) răire, (fig.) fiere, venin. (~ unei persoane; vorbă plină de~.) 2. asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, sălbăticie, violență, vitregie, (rar) nemilă, nemilostivire, (pop.) cîinie, cîinoșenie, (înv. și reg.) năsilnicie, (înv.) crîncenie, cruzie, cumpliciune, cumplire, grozăvie, neomenire, răiciune, sălbătăcime, sălbăticiune, sirepie, varvarie, (fig.) duritate. (~ purtării cuiva.)

Răutate ≠ blândețe, bunătate


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

RĂUTATE. Subst. Răutate, răutăție (înv., rar), înrăire, rea-voință, rea-intenție; ură, zăcășeală (reg.), venin (fig.), dușmănie, vrăjmășie, ostilitate; pizmă, pizmuire, pică (pop.), ranchiună; maliție (livr.), malițiozitate (livr.), ironie, sarcasm, causticitate (fig.); mușcătură (fig.), înțepătură (fig.), împunsătură (fig.). Neîndurare, neomenie, nemilă (rar), asprime (fig.), cruzime, cruzie (înv.), cîinie, cîinoșenie, hainie, sadism, canibalism (fig.), ferocitate, sălbăticie (fig.), monstruozitate (fig.), bestialitate. Răzbunare, răzbun (rar), răfuială. Rău, răuvoitor, răutăcios. Cîine (fig.), cîner (reg.), hain, hapsîn, canibal (fig.) Adj. Rău, rău de mama focului, răuvoitor, răutăcios, înrăit, zăcaș (reg., fig.), plin de răutate; dușmănos, veninos (fig.), vrăjmășos (rar); pizmaș, ranchiunos; malițios; ironic, sarcastic, caustic (fig.); mușcător (fig.), înțepător (fig.), împungător (fig.). Neîndurător, neîndurat (rar), neomenesc, neomenos, neomenit (înv.), nemilos, nemilostiv, crunt, aspru (fig.), crud (fig.), cîinos, cîinesc (fig.), încîinit (rar), înrăit, hain, hapsîn, rău la inimă, negru-n cerul gurii, sadic, feroce, sălbatic, bestial, monstruos (fig.). Răzbunător, vindicativ (livr.). Vb. A fi rău, a fi răutăcios, a fi fără inimă, a fi cîinos (negru) la inimă, a fi dat dracului, a fi cu crucea bălțată. A urî, a dușmăni, a nu suferi pe cineva, a vrăjmăși, a invidia, a pizmui, a avea (a purta) pică (rîcă, ranchiună), a purta (a ține) (cuiva) sîmbetele; a face rău, a i-o face bună, a lua (pe cineva) cu răul, a privi (pe cineva) cu ochi răi, a lua (a avea) (pe cineva) în nume de rău. Adv. Cu răutate, cu ură, cu dușmănie; fără milă, fără cruțare, fără îndurare, cu neîndurare, cu sălbăticie; cîinește (fig.), neomenește, vrăjmășește (înv.). V. asuprire, aversiune, invidie, josnicie, neîndurare, neomenie, omor, pedeapsă, severitate.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

capul răutăților expr. instigator al unor fapte reprobabile.

Intrare: răutate
  • silabație: ră-u-
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răutate
  • răutatea
plural
  • răutăți
  • răutățile
genitiv-dativ singular
  • răutăți
  • răutății
plural
  • răutăți
  • răutăților
vocativ singular
plural