12 definiții pentru răsunet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

răsunet sn [At: MAIOR, P. 59/5 / V: (reg) ~năt / S și: res~ / Pl: ~e / E: răsuna + -et] 1 Sunet puternic (prelungit prin ecou) Si: răbufnet (1), (înv) răsunat (1), (îvr) răsunătură. 2 Ecou (1). 3 (Pex) Zgomot. 4 Rezonanță (2). 5 (Fig) Impresie pe care o produce un lucru, un fapt, un eveniment etc. asupra oamenilor Si: răsunat (2). 6 Interes profund și larg stârnit de ceva. 7 (Îe) A avea (sau a găsi) ~ A trezi interes. 8 (Îae) A face impresie.

RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton2, timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresie puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et.

RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton2, timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresie puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et.

RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic și lung (uneori prelungit prin ecou); p. ext. sunet, zgomot. Încet, răsunetul de clopot Se risipește tremurînd. VLAHUȚĂ, O. A. 30. Mii de glasuri se-nalță, cu răsunet potolit, în tăria nopții. ODOBESCU, S. III 19. Focul cerului s-aprinde Urmărit de groaznic tunet, Și al munților răsunet Printre văi adînci se-ntinde. ALECSANDRI, P. II 47. ♦ Fig. Ecou. Vioara tace cînd coarda se destinde Ș-abia auzi în suflet cîntînd ca printr-un vis Răsunete suave, voioase sau murinde Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris. MACEDONSKI, O. I 108. Primește-n altă lume aceste lăcrimioare Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri. ALECSANDRI, P. I 121. ♦ Ton, timbru, rezonanță. Un preot cu barba pînă-n ochi cînta rugăciunile, c-o voce fără răsunet. SADOVEANU, O. VIII 235. Patru doage își alege, Le tocmește, le-ncleiază: Fluier cu răsunet mîndru Astfel își întruchipează. IOSIF, V. 87. 2. Impresie pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes stîrnit de ceva. Răsunetul reprezentațiilor piesei a fost enorm în capitala Munteniei. SADOVEANU, E. 70. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) răsunet = a trezi interes, a face impresie. Izbucnirea aceasta totuși nu găsi răsunet decît la o parte din oameni. REBREANU, R. II 95. Alecsandri publică primele sale poezii ce avură atîta răsunet. NEGRUZZI, S. I 339.

RĂSÚNET ~e n. 1) Sunet auzit la distanță și prelungit prin ecou. ~ul împușcăturilor. 2) pop. Proprietate a unor spații închise de a intensifica și de a prelungi sunetele; rezonanță. 3) fig. Efect produs de ceva asupra cuiva; impresie deosebită; ecou; rezonanță. A avut vreun ~ acțiunea lor?A avea (sau a găsi) ~ a trezi interes; a face impresie. /a răsuna + suf. ~et

răsunet n. sunet prelungit, ecou. [Lat. RESONITUS].

răsúnet n., pl. e (ră- și sunet, saŭ lat. *resónitus după sónitus). Sunet prelungit, ecoŭ: răsunetu munților. Rezonanță, calitatea de a vibra bine: răsunetu uneĭ chitare. A găsi răsunet la cineva, în inima cuĭva, a primi răspunsu pe care-l doreștĭ. V. răbufnet.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răsúnet s. n., pl. răsúnete

răsúnet s. n., pl. răsúnete


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂSÚNET s. 1. v. ecou. 2. v. rezonanță. 3. (fig.) ecou, rezonanță, (înv. fig.) sunet. (A avut vreun ~ în opinia publică acțiunea lor?)

RĂSUNET s. 1. ecou, (pop.) hăuit, sunet, (prin Transilv. și Olt.) sun, (înv.) eho. (Un ~ în munți.) 2. rezonanță, sonoritate, timbru, ton. (~ unui flaut.) 3.* (fig.) ecou, rezonanță, (înv. fig.) sunet. (A avut vreun ~ acțiunea lor?)

Intrare: răsunet
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răsunet
  • răsunetul
  • răsunetu‑
plural
  • răsunete
  • răsunetele
genitiv-dativ singular
  • răsunet
  • răsunetului
plural
  • răsunete
  • răsunetelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)