15 definiții pentru răgace


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

răgace1 sf [At: LB / V: (reg) garacie (Pl: gărăcii), ragacea, ragoace (Pl: ragoci), ~aci sm, ~acie (Pl: ~găcii, ~cii), ~aoace, ~găce, ~găcie, ~găoace, ~goace, râgacie, regoace, rogaci sm, rug~, rugaci sm, rugacie / Pl: ~aci, (îrg) ~gaci / E: vsl *рогачь, bg рогач] 1 Rădașcă (1) (Lucanus cervus). 2 (Mun) Cărăbuș (1) (Melolontha vulgaris).

răgace2 sf vz răgăoace1

RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., sb. rogač.

RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., scr. rogač.

RĂGÁCE, răgace, s. f. (Și în forma răgăoace) Rădașcă. Cum fac furnicile cu cîte o răgăoace... pe care o golesc de toate măruntaiele, lăsîndu-i numai cheresteaua. GALACTION, O. I 262. – Variantă: răgăoáce s. f.

răgace f. Zool. rădașcă. [Bulg. ROGAČ].

răgáce f., pl. răgácĭ (bg. rogačĭ, cerb, caradașcă, d. rog, corn. Totușĭ cp. și cu caragace. V. roșcov). Vest. Caradașcă. – În Trans. și rugacĭ m.

caradáșcă sf vz rădașcă

răgăce sf vz răgace1

caradáșcă f., pl. ște (bg. garagaška. V. caragață. Est. Un fel de gîndac negru foarte mare care zboară noaptea și care se distinge pin doŭă coarne marĭ cu care strînge ca cu un clește (lucanus cervus). – Și rădașcă, răgace și răgașcă (vest). V. bondar, carabană.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răgáce (pop.) s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce

răgáce s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂGÁCE s. v. rădașcă.

RĂGACE s. (ENTOM.; Lucanus cervus) rădașcă, (reg.) bourel, buhai, caraban, cerb, cerbar, cornac, taur, boul-babei, boul-Domnului, boul-lui-Dumnezeu, capul-cerbului, vaca-Domnului.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

răgáce (răgáce), s. f. – Rădașcă (Lucanus cervus). – Var. răgaci, Trans. rugaci, rugace. Sl., cf. bg., sb., slov., rus. rogačĭ, ceh. roháč, din sl. rogŭ „corn” (Cihac, II, 303; Conev 52), sl. rogatŭ „cornut”. Este dubletul lui rădașcă (var. rodașcă, rudașcă, caradașcă), s. f. (boul-lui-Dumnezeu), cu schimb. cons. greu de explicat. – Der. radășcat, adj. (cu coarne ca de rădașcă).

Intrare: răgace
substantiv feminin (F104)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răgace
  • răgacea
plural
  • răgace
  • răgacele
genitiv-dativ singular
  • răgace
  • răgacei
plural
  • răgace
  • răgacelor
vocativ singular
plural