pătucel sn [At: KLEIN, D. 395 / V: păcel, pătcel / Pl: ~e și (înv; sm) ~ei / E: pătuc + -el] (Îrg) 1-2 (Șhp) Pătuț (1-4). 3-4 (Spc) Pătuț (5-6). 5 (Spc) Un fel de pat¹ construit din scânduri puse pe două capre de lemn, pe care se așază și se păstrează zestrea și hainele de sărbătoare. 6 Loc de pe cuptor unde dorm de obicei copiii.

păcel sn vz pătucel

pătcel sn vz pătucel

1) pat n., pl. urĭ (mgr. pátos, paviment, d. pató, calc. V. patos 1, peripatetic, punte). Culcuș, așternut pe care te culcĭ ca să dormĭ: pat de fîn. Mobilă de lemn saŭ de fer (crivat) pe care puĭ așternutu și te culcĭ. Targă (Vest). Patu puștiĭ, lemnu pe care se sprijină țeava. Patu războĭuluĭ (de țesut), cadru pe care e așezat el. Patu rîuluĭ, albia rîuluĭ. A cădea bolnav la pat, a te culca în pat din cauza boaleĭ: a căzut la pat, e bolban la pat. A dormi în pat, a dormi de-a binele, (învălit). A dormi pe pat, a dormi numaĭ culcat pe așternut, neînvălit și pe puțin timp. – Dim. păteac n., pl. ece (ca drumeac, rădeac, sfredeleac), pătișór, pl. oare; pătuc, -él, pătuț, pătuleț, pl. e; pătucean, păticean, pătcean, pl. ene.

PĂTUCEL s. v. pătuc, pătuț.

pătucel s. v. PĂTUC. PĂTUȚ.