pătucel sn [At: KLEIN, D. 395 / V: păcel, pătcel / Pl: ~e și (înv; sm) ~ei / E: pătuc + -el] (Îrg) 1-2 (Șhp) Pătuț (1-4). 3-4 (Spc) Pătuț (5-6). 5 (Spc) Un fel de pat¹ construit din scânduri puse pe două capre de lemn, pe care se așază și se păstrează zestrea și hainele de sărbătoare. 6 Loc de pe cuptor unde dorm de obicei copiii.